Parchetul General a verificat muniţia folosită de Jandarmerie la protest: grenade, cartuşe, gaze

| 17 aug, 11:00

Parchetul General a anunţat vineri seară că procurorii militari au ridicat de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanțele chimice deținute și folosite la intervenţia de la protestul de pe 10 august, precum și mostre de muniție neletală și substanțe chimice. Muniția şi gazele folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate", mai anunţă Prchetul.

Redăm, în continuare, precizările Parchetului General:

"Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere dezbaterile din spațiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 și, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestației din București, Piața Victoriei, precum și starea de îngrijorare produsă  în rândul persoanelor participante la miting și care au fost expuse substanțelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării și stabilirii existenței sau inexistenței unor consecințe medicale,  arătăm următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanței, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanțele chimice deținute și folosite cu ocazia intervenției, precum și mostre de muniție neletală și substanțe chimice.

Precizăm că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au “certificat de calitate și garanție”, precum și „declarație de conformitate”. Acestea sunt:

-           cartuș calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

-           grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanței CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

-           pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS concentrație 1%;

-           pulverizator de mână 60-100 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);

-           pulverizator de mână 400 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței OC (oleoresin-capsicum concentrație 10%);

-           pulverizator de mână 150 ml cu substanță iritant lacrimogenă; tipul substanței CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentrație 1%);

-           cartuș calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

În cauză au fost înregistrate până în prezent un număr de 211 de plângeri penale și au fost audiate 92 de persoane.

De asemenea, menționăm că a fost atașat dosarului de urmărire penală Ordinul de intervenție din data de 10 august 2018 întocmit de către comandantul acțiunii și aprobat de prefectul municipiului București prin contrasemnare.

În prezent se desfășoară activități investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ