Parchetul General cere ANI să verifice averea lui Traian Băsescu

| 13 feb, 17:54

Parchetul General a solicitat Agenției Naționale de Integritate să verifice averea fostului președinte Traian Băsescu, informează Mediafax.

UPDATE Traian Băsescu a declarat pentru România TV că nu poate confirma informaţia publicată de Mediafax, deoarece el nu a primit nicio înştiinţare oficială de la parchet.

 

Dosarul de spălare de bani pe numele lui Traian Băsescu a fost clasat, deoarece nu s-au găsit probe potrivit cărora fostul preşedinte  ar fi obţinut sume de bani ca rezultat al unor infracţiuni, au declarat surse oficiale pentru agenţia Mediafax.

Anchetatorii au disjuns însă dosarul pentru fals în declaraţii, în cauză fiind sesizată Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru verificări având în vedere că sumele menţionate în dosar nu apar în declaraţiile de avere ale fostului preşedinte, au declarat aceleaşi surse.

Pe 6 mai 2016, Parchetul General a anunţat oficial că Traian Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Băsescu Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani. În ordonanţa întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile", se arăta în comunicatul de presă de la acea vreme transmis de Parchetul General.

Dosarul a fost deschis în urma a două sesizări, una a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării şi o alta a Grupului de Investigaţii Politice.

Cauza a fost închisă în anul 2012, procurorii dispunând neînceperea urmăririi penale. În mai 2015, soluţia a fost infirmată de Tribunalul Bucureşti, iar dosarul a fost redeschis. În iulie 2015 s-a început urmărirea penală in rem.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în luna august a anului 2000, Traian Băsescu a cumpărat un imobil din Aleea Privighetorilor pentru care a plătit "suma de 1 .483.244.000 lei, plătită numerar şi a cărei provenienţă nu a fost justificată", iar "la aceeaşi dată, la acelaşi birou notarial, Căşuneanu Costel a cumpărat o suprafaţă egală de teren situată la aceeaşi adresă, pentru care a plătit un preţ de trei ori mai mare, respectiv preţul pieţei".

Ulterior, în luna octombrie 2002, Traian Băsescu a înstrăinat suprafaţa către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Căşuneanu, cu suma de 12.004.212.620 lei. O parte din suma obţinută din această vânzare ar fi fost transferată în iunie 2003 în contul fiicei sale, Ioana Băsescu, care ar fi folosit-o, în parte, pentru achiziţionarea unui imobil în valoare de aproximativ 90.000 dolari, susţin procurorii.

În luna octombrie 2002, Traian Băsescu împreună cu soţia sa au cumpărat un imobil situat în şoseaua Bucureşti - Ploieşti cu preţul de 280.000 dolari, "achitat numerar şi a căror provenienţă nu este justificată, avându-se în vedere faptul că în această perioadă din conturile familiei Băsescu nu au fost retrase sume de bani. Acest imobil a fost donat câteva zile mai târziu fiicei sale, Băsescu Ioana", se mai arată în ordonanţă.

Procurorii de la Parchetul General susţin că "preţul terenului din Aleea Privighetorilor, achiziţionat de către Traian Băsescu la data de 09.08.2000, în sumă de 4.921.480.080 ROL (echivalent a 222.480 USD) şi nu 1.483.244.000 ROL (aşa cum se consemnează în contract) a fost achitat numerar de Căşuneanu Costel".

 

Tag-uri: ANI, traian basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ