PARLAMENTAR GERMAN, despre Schengen: România îndeplineşte criteriile tehnice, dar pot fi grăniceri care să accepte foloase
Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a afirmat vineri că România îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar s-a întrebat cât de utilă este o frontieră bine securizată din punct de vedere tehnic dacă pot exista grăniceri care, în schimbul unor sume de bani, ar putea lăsa autocare cu refugiaţi să treacă graniţa, transmite Agerpres.
"În principiu, poziţia României pe această temă nu e una greşită. S-a spus că atât timp cât criteriile tehnice sunt îndeplinite, ar trebui să i se permită aderarea şi de ceva vreme România îndeplineşte aceste criterii tehnice de aderare la Schengen. Însă trebuie spus că spaţiul Schengen nu atârnă undeva în imponderabilitate. (...) Ce folos are o frontieră bine securizată din punct de vedere tehnic, ireproşabilă, dacă pot exista grăniceri care, în schimbul unor foloase, unor sume de bani, lasă să treacă, să zicem, autocare cu (...) refugiaţi?", a susţinut Krichbaum, în cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti.
El a explicat că Schengen este un spaţiu al libertăţii, al securităţii. "Noi, la Comisia Europeană, trebuie să ne punem întrebarea dacă lupta împotriva corupţiei este atât de avansată încât se poate da undă verde acestui proces de aderare", a adăugat oficialul german.
În ceea ce priveşte problema refugiaţilor, Gunther Krichbaum s-a pronunţat pentru o distribuţie echitabilă a acestora în cadrul Uniunii Europene, arătând că Germania nu poate să rezolve această criză pe cont propriu.