Parlamentarii se reunesc în ședință comună pentru a adopta declarația cu privire la minoritățile din Ucraina
Camera Deputaților și Senatul se reunesc miercuri în ședință de plen comună pentru a adopta, printre altele, o declarație cu privire la situația minorităților din Ucraina.
Liderul de grup al PSD din Senat, Șerban Nicolae, a anunțat marți că cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în ședință comună miercuri pentru a adopta, între altele, o declarație privind situația creată în Ucraina în urma adoptării unei noi legi a învățământului, care prevede limitarea studiului în limba maternă a minorităților.
"Mâine (miercuri — n.r.) avem o ședință de plen comun a Camerei Deputaților și Senatului, între altele consacrată adoptării unei declarații privind situația creată în Ucraina în urma adoptării de către Dumă a unei legi a învățământului", a afirmat Șerban Nicolae în ședința plenului Senatului de marți.
El a atras atenția că o situație "mult mai gravă" o au românii din Valea Timocului, ale căror drepturi nu sunt recunoscute de statul sârb.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat la rândul său că tot în ședința de miercuri urmează să se aprobe o delegație de parlamentari care să plece în Ucraina "în speranța că îl va putea convinge pe președintele Ucrainei să nu promulge" noua lege a Educației.