Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, şi Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, s-au trezit că nu mai au loc la prezidiu, pentru a asista la discurs, toate fotoliile fiind ocupate. Cum nu s-a găsit nicio soluţie în timp util pentru ca aceştia să se aşeze undeva, cei doi au părăsit nemulţumiţi sala de plen în care Li Keqiang a ţinut discursul.
Din sala de plen, Daniel Constantin şi Ramona Mănescu au mers în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, unde au reclamat situaţia nefirească. Surse parlamentare au declarat pentru România TV că ministrul Daniel Constantin a spus că este inacceptabil ca la un eveniment de o asemenea amploare să nu fie deliminat exact locul fiecărui ministru. În cele din urmă, vâzând că nu se poate rezolva nimic, cei doi miniştri au părăsit Parlamentul.
Situaţia Ramonei Mănescu şi a lui Daniel Constantin nu este însă singulară. Altor trei miniştri nu li se puseseră scaunele la prezidiu, însă în cele din urmă situaţia acestora s-a rezolvat.