Partidul Mişcarea Populară: Ponta să ducă la bun sfârşit privatizarea CFR Marfă

| 29 iul, 2013

Partidul Mişcarea Populară susţine că Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Transporturilor şi prim ministru, trebuie să ducă la bun sfârşit privatizarea CFR Marfă.

"Partidul Mişcarea Populară consideră că Dr. Victor Ponta , în calitate de ministru interimar al Transporturilor şi prim ministru, trebuie să ducă la bun sfârşit privatizarea CFR Marfă. După plecarea condamnatului Fenechiu, şeful celui mai cinstit Guvern a intrat în panică. De câteva zile, Dr. Victor Ponta încearcă disperat să arunce responsabilitatea privatizării CFR Marfă în curtea CSAT şi a preşedintelui Traian Băsescu. Mai nou, Dr. Ponta a găsit un alt ţap ispăşitor: Mişcarea Populară. Insinuarea că dl. Gruia Stoica, patronul GFR şi câştigătorul procedurii de privatizare a CFR Marfă, ar fi prigonit fiindcă nu s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară este de un ridicol desăvârşit", se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Potrivit PMP, singura tehnică deprinsă de premierul Victor Ponta este "minciuna".

"Dr. Victor Ponta, maturizaţi-vă! În privatizarea CFR Marfă, singurii parteneri sunt Guvernul României şi omul de afaceri Gruia Stoica. Asumaţi-vă acest lucru şi responsabilităţile care vă revin! Mişcarea Populară nu are nimic de-a face nici cu dl. Gruia Stoica, nici cu acţiunile condamnatului Fenechiu şi în niciun caz nu poate servi ca alibi al incompetenţei Guvernului Victor Ponta. Ne bucură însă că, deşi Partidul Mişcarea Populară nu a împlinit nici o săptămână, îl deranjează deja pe şeful "celui mai cinstit Guvern". Este dovada că ne facem datoria de partid de opoziţie, expunând fără menajamente iresponsabilitatea şi incompetenţa guvernării USL, pe care cu greu le mai poate acoperi singura tehnică deprinsă de premierul Victor Ponta: minciuna", se precizează în comunicat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ