Partidul „născut” din protestatari, înregistrat la Tribunalul Bucureşti: „Vom fi victoria oamenilor obişnuiţi”

| 12 mai, 16:30

Formaţiunea politică Alianţa Strada s-a înscris la Tribunal, susţinând că va aduce pe scena politică mesajele celor care au protestat, în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în ţară, potrivit unui comunicat transmis de Comitetul Interimar al partidului, vineri, către Mediafax.

Formaţiunea politică Alianţa Strada s-a înscris la tribunal. De astăzi, strada intră în politică! Alianţa Strada este un partid nou ce îşi propune să devină proiecţia în spaţiul politic românesc a mesajelor sutelor de mii de oameni ce au protestat spontan, în Piaţa Victoriei din Bucureşti şi în întreaga ţară, împotriva abuzurilor actualei clase politice aflată la putere”, se arată în comunicatul transmis de Comitetul Interimar al partidului către Mediafax.

Membrii fondatori ai Alianţei Strada - Alexandra Otilia Tudoran, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Şontea, Lucian Piucă – susţin că nu au mai făcut până acum politică, “în afara <> de a revendica paşnic, din 1989 şi până acum, dreptul românilor la o viaţă decentă, şi de a susţine din stradă şi principiile Declaraţiei de la Timişoara şi ale Declaraţiei de la Bucureşti”.

 

„Venim din stradă, dintre aceşti oameni minunaţi ce îşi doresc o Românie corectă, onestă, morală, cu o justiţie liberă şi independentă. Avem principii simple, dar împărtăşite de milioanele de cetăţeni ce vor veni, cu siguranţă, alături de noi: patriotism, moralitate şi competenţă! (…) Va fi victoria oamenilor obişnuiţi, cei al căror glas nu se aude suficient de tare în Parlament!”, susţin membrii Comitetului Interimar al Alianţei Strada, potrivit sursei citate.

În luna martie, formaţiunea şi-a înregistrat numele şi sigla, anunţând că va depune la Tribunalul Bucureşti actele necesare pentru înfiinţarea unui partid „născut din rândul protestatarilor”.

Tag-uri: Alianta Strada
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ