Patriarhii ortodocși s-au întâlnit într-o ultimă sinaxă înainte de Sfântul și Marele Sinod
În cursul zilei de vineri, Patriarhii Bisericilor Ortodoxe s-au întâlnit într-o ultimă sinaxă înainte de începerea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod.
Potrivit Mitropolitului Iosif, la Sinaxă se va analiza atât Mesajul ce va fi transmis lumii cât şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.
"Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles", a declarat mitropolitul Iosif.
Într-un interviu acordat televiziunii Kriti TV, Mitropolitul Emmanuel al Franței și-a exprimat speranța ca până la începerea sinodului toți patriarhii vor fi prezenți, notează basilica.ro
"Noi sperăm întotdeauna. Speranţa dispare ultima. Sperăm că Bisericile care sunt absente să ajungă, în cele din urmă. Și de ce să nu vină? Ortodoxia după cum am spus şi ieri este aici şi îi cheamă pe toţi. Nu stabilim norme. Noi trebuie să arătăm unitatea Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi scopul Sfântului şi Marelui Sinod", a declarat mitropolitul Emmanuel
Sinodul din Creta se va desfășura în perioada 16 - 27 iunie, acesta fiind primul eveniment de acest tip din ultima mie de ani. Printre absenții la evenimentul din Creta se numără și Patriarhia Moscovei.