Patriarhul Daniel, de Izvorul Tămăduirii: Timpul vieţii pământeşti este timpul sfinţirii darului vieţii

'Timpul vieţii pământeşti este timpul sfinţirii darului vieţii. Nu contează că trăim mult sau puţin în lume, ci cum trăim. Dac-am sfinţit darul vieţii, sau nu l-am sfinţit', a spus patriarhul.

El a explicat că 'bolile ne aduc aminte că viaţa este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l apărăm, să-l cultivăm şi să-l sfinţim'.

Patriarhul consideră că aceste boli, pe care Dumnezeu 'le îngăduie uneori', sunt şi 'o pedagogie de răbdare de a înţelege mai bine pe cei în suferinţă, de a ne ajuta unii pe alţii şi de a ne gândi că viaţa aceasta este trecătoare'.

'Şi pentru că este fragilă, şubredă şi trecătoare, trebuie să căutăm şi mai mult viaţa cea netrecătoare, adică mântuirea şi viaţa veşnică', a spus patriarhul Daniel.

Întâistătătorul BOR a sfinţit apa din cele 12 butoaie provenind din Bazinul Reşedinţei Patriarhale, alimentat din izvorul de mare adâncime (183 de metri) din parcul Catedralei Patriarhale, Izvorul Maicii Domnului, şi i-a stropit apoi cu apa sfinţită pe credincioşii prezenţi la ceremonie.

Patriarhul a evocat istoria sărbătorii Izvorului Tămăduirii şi a spus că acesta se referă la Iisus Hristos şi la Maica Domnului, care pentru că e nedespărţită de Fiul devine şi ea izvor de vindecări. 

El a evidenţiat faptul că Hristos, izvor al Vieţii Veşnice, cel care dă viaţă, lucrează în Biserică la Tămăduire prin Maica Domnului şi prin sfinţii săi.

'Cea care l-a născut pe Hristos este izvor de Viaţă Purtător', (...) dar pentru că Maica Domnului este cea purtătoare de har, ea devine şi purtător de Viaţă ca sănătate, ca tămăduire', (...) 'prin puterea harului lui Hristos', a explicat patriarhul Daniel.

Creştinii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.

Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. 

Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.

Izvorul menţionat este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.