Patrick Petre, marea speranță a dinamoviștilor

| 08 noi, 2014

Dinamo a mai pierdut un meci în Liga 1, 2-3 pe teren propriu cu Viitorul, însă pare să fi câștigat un fotbalist pentru viitor: Patrick Petre.

Mijlocașul ofensiv cu fizic extrem de fragil a marcat ultimul gol al partidei de aseară, cu o execuție superbă - șut în forță, sub ”transversală”. 

Patrick Petre debutase în Liga 1 în urmă cu doar o săptămână, evoluând câteva minute în derby-ul pierdut de dinamoviști cu Steaua (0-3).

Reușita de aseară îl face pe fiul fostului căpitan dinamovist și internațional român - Florentin Petre - drept cel mai tânăr marcator din acest sezon în prima divizie a fotbalului românesc. 

Patrick Petre, care are doar 17 ani și jumătate, l-a impresionat și pe Gheorghe Hagi, managerul echipei Viitorul. “Bravo lui, e un copil bun. Sper să aibă o carieră frumoasă, peste cea a tatălui său”, a spus ”Regele”. 

Și Florentin Petre a avut cuvinte de laudă pentru fiul său: ”Sper din toată inima să joace şi să reuşească. Am văzut că deja a declarat că e mai bun ca mine. E bine să aibă un moral bun. A fost crescut frumos, în spiritul fotbaliştilor. Are un tupeu bun şi să dea Dumnezeu să mă depăşească şi să adune cât mai multe trofee. Am fost la stadion pentru că ştiam că e în lot. Nu ştiam dacă va juca sau nu.  Inima a avut un puls foarte ridicat la golul lui. Mi-ar fi dat şi lacrimile, dar mi-a fost ruşine de oamenii din jur”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ