Patronii de la Colectiv, chemaţi la Parchetul General pentru extinderea urmăririi penale

| 08 apr, 10:28

Patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, precum şi reprezentanţii firmei de artificii s-au prezentat vineri la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă faptul că pe numele lor a fost extinsă urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi încălcarea normelor legale privind protecţia muncii.

Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind eliberaţi din arest preventiv la sfârşitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii. 

De asemenea, în dosar au fost puşi sub acuzare reprezentanţii firmei de artificii - Daniela Niţă (administrator), Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist). 

Procurorii de la Parchetul General susţin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită, în condiţiile amenajării interioare improprii unor activităţi de acest tip. 

Astfel, în club erau materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ