Trei investitori au depus oferte de cumpărare a CFR Marfă

| 08 mai, 2013

Companiile OmniTRAX, Grup Feroviar Român, Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GMBH au depus oferte pentru cumpărarea pachetului de 51% din acţiunile CFR Marfă.

Privatizarea CFR Marfă se va realiza printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Mâine va avea loc deschiderea plicurilor cu documentele de participare, iar verificarea şi analizarea acestora se vor realiza până în data de 15 mai, când se va întocmi lista investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă, precum şi lista celor respinşi.

Ca să participe la negocierea pe bază de oferte preliminare şi neangajante, potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă vor depune, la sediul ministerului, în plic sigilat, cel mai târziu până în data de 27 mai 2013, ora 16.00, oferta preliminară şi neangajantă şi comentariile potenţialilor cumpărători înscrişi pe lista scurtă asupra proiectului de contract de vânzare/cumpărare de acţiuni inclus în dosarul de prezentare.

Începând din 28 mai, Comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant aflat pe lista scurtă, pe baza unei planificări ce se va afişa la sediul MT.

Documentele trebuie depuse de potenţialii cumpărători până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12.00, acest termen fiind de decădere, iar în data de 20 iunie, ora 11.00, la sediul ministerului, Comisia de privatizare va deschide plicurile depuse de ofertanţii prezenţi şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Preţul de pornire al licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare poate fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei.

Grup Feroviar Român, companie deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Transferoviar Grup este o companie înfiinţată în 2003, al cărei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicată în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în execuţie terminalul de containere din Aiud. Societatea activează atât pe piaţa din România cât şi la nivel internaţional.

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiţii de tradiţie din Austria fondat în 1957, administrând active de peste 2 miliarde de euro în domenii cum ar fi managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ) - BDZ Freight Services.

OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de căi ferate din America de Nord, conform informaţiilor de pe site-ul său.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ