PDL a făcut 20 de ani. Îl mai apucă pe al 21-lea?

PDL a aniversat la sfârșitul săptămânii care a trecut 20 de ani de la apariția pe scena politică, într-o atmosferă care s-ar fi dorit sărbătorească, dar care nu a convins pe nimeni. Momentul a fost umbrit nu doar de vremea capricioasă, ci și de amenințările cu care se confruntă la ora actuală formațiunea democrat-liberală. Iar aceste amenințări sunt de o gravitate fără precedent în istoria partidului condus de Vasile Blaga, ele putând să provoace chiar disparția PDL.

Partidul Democrat Liberal se confruntă în prezent cu o situație paradoxală. Istoria formațiunii, respectiv a precursorului său, PD, a stat în acești 20 de ani de zile sub semnul rupturii şi a crizelor. Criza fondatoare care a dus la apariţia partidului pe scena politică a fost consemnată prin ruperea FSN.

A realizat o alianţă cu partidul istoric PSDR, formând la alegerile din 1996 Uniunea Social Democrată şi intrând astfel în Internaţionala Socialistă. Nu a făcut prea mulţi pui în familia stângii internaţionale. După ce Traian Băsescu a câştigat în faţa lui Petre Roman cu moţiunea România Puternică. România social-democrată, partidul lui Băsescu a realizat, în premieră, o schimbare de ideologie. Transferul formaţiunii din familia stângii în familia conservatoare dominată de Partidul Popular European, deci abandonarea valorilor politice, a fost o demonstratie de oportunism politic.

PD a profitat de pe urma scindărilor altor formațiuni politice pentru a-și spori forța politică prin procedura absorbţiei, așa cum a făcut, spre exemplu, cu Partidul Liberal Democrat înfiinţat de Thedor Stolojan în urma rupturii de PNL.

Iată însă că democrat-liberalii trebuie să găsească soluţii împotriva aceleiași arme pe care au folosit-o în trecut împotriva altora.

Apariția oficială a Mișcării Populare ca partid politic a scos perspectiva ruperii PDL din sfera ipotezelor, mutând-o în aria probilităților. Desigur, nu este încă sigur la acest moment care va fi amplitudinea dezertărilor, dar este cert că formațiunea democrat-liberală se confruntă cu un pericol cât se poate de real.

Cu toate că se află de mai bine de un an de zile în opoziție, PDL-ul s-a dovedit incapabil până în prezent să recupereze din deficitul uriaș de imagine și susținere populară pe care l-a acumulat ca urmare a unei guvernări puternic afectate de corupție și a măsurilor de austeritate extrem de dureroase pentru populație. După scorul dezastruos obținut la alegerile din decembrie 2012, formațiunea democrat-liberală a intrat într-o perioadă de tensiuni interne maxime, care au atins apogeul la Congresul pentru alegerea noii conduceri.

Aleasă pe fondul unui uriaș scandal de fraudare a rezultatului alegerilor, echipa lui Vasile Blaga pare că a eșuat. Nu a găsit până acum resorturile pentru a readuce liniștea în partid și a-l mobiliza pentru o activitate coerentă de opoziție. Mai mult, încercările de reinstaurare a disciplinei în partid și strategia lipsită de forță pe care noua conducere a mizat pentru a contura alternativa de opoziție a PDL, dublate cu ruptura totală de Traian Băsescu, nu au făcut decât să ofere noi argumente dizidenței conduse de Elena Udrea.

Atât timp însă cât această dizidență nu avea la dispoziție un vehicul politic, pericolul pentru PDL era relativ redus. Prin apariția Mișcării Populare însă, dizidenții conduși de Elena Udrea devin amenințători, iar formațiunea democrat-liberală, slăbită serios în ultima perioadă de dezertări, se apropie rapid de marginea prăpastiei.

Motivul este legat de faptul că nou înființatul partid prezidențial ar putea transfera o parte importantă dintre parlamentarii, europarlamentarii, aleșii locali și filialele democrat-liberale. Or, lipsit de sprijin în teritoriu, PDL are șanse minime să performeze mulțumitor la europarlamentarele de anul viitor. Iar aceste șanse sunt cu atât mai mici cu cât forța PDL ca partid de opoziție va scădea semnificativ prin eventuale noi dezertări la nivelul grupurilor parlamentare, aducând formațiunea democrat-liberală în postura de a face figurație în Legislativ.

Ceea ce este și mai rău pentru partidul condus de Vasile Blaga este că Mișcarea Populară îi face concurență directă pentru același segment de electorat cu vederi de centru-dreapta. Or, bâlbâielile care au marcat până în prezent activitatea în opoziție a PDL au îndepărtat formațiunea democrat-liberală de acest electorat, lâsându-l cumva în derivă, inert.

Desigur, reactivarea acestui electorat nu este simplă. Iar Mișcarea Populară va porni cu un deficit semnificativ de credibilitate dacă se va construi organizatoric prin aportul unor oameni politici compromiși, ca Elena Udrea. Cert este însă că acest electorat va avea în Mișcarea Populară o alternativă serioasă.

Or, chiar dacă printr-o minune va reuși să supraviețuiască până în mai 2014, un scor prost la alegerile europarlamentare va da lovitura de grație PDL. În cazul unui rezultat foarte apropiat sau sub cel al noului partid prezidențial este de așteptat ca formațiunea democrat-liberală să se dezintegreze pur și simplu, iar rămășițele sale să fie înghițite cu totul de Mișcarea Populară.