PDL cere sprijin PNL pentru moțiune de cenzură, dar PDL nu va susține o moțiune PNL
Deși au nevoie de PNL, democrat-liberalii nu dau niciun semn că ar vrea să colaboreze cu proaspeții lor colegi de opoziție.
În competiția pentru prim-planul pe zona Opoziției, formațiunea condusă de Vasile Blaga se străduie în aceste zile să strângă semnăturile necesare depunerii unei moțiuni de cenzură, după ce cabinetul Ponta III și-a asumat răspunderea în Parlament.
De principiu, singur, PDL nu are cum să inițieze un asemenea demers, de vreme ce Constituția cere ca moțiunea de cenzură să poarte semnătura unei pătrimi din totalul deputaților și senatorilor. În aceste condiții, o parte din problemă a fost rezolvată prin intervenția Cotroceniului, care a dat ordin ca parlamentarii PMP să colaboreze cu democrat-liberalii. Așa încât, după ce au depus împreună la CCR sesizarea prin care contestau legitimitatea cabinetului Ponta III și după ce și-au pus în comun semnăturile pe moțiunea privind energia, PDL și PMP au decis să se alieze și în privința moțiunii de cenzură inițiată de formațiunea lui Vasile Blaga. Lor li s-au adăugat și câțiva din puținii parlamentari care au mai rămas în băncile PP-DD.
Chiar și în aceste condiții, democrat-liberalilor tot le mai lipsesc un număr important de semnături. Mai exact 54, după cum a anunțat Andreea Paul. ”Până în prezent, PDL a adunat 37 de semnături de la Camera Deputaţilor din partea PDL, 20 de semnături de la Senat de la colegii din PDL, 19 semnături ale celor neafiliaţi, 14 semnături de la colegi din PPDD. În total, am adunat 90 de semnături, mai avem nevoie de 54 de semnături pentru a putea depune această moţiune de cenzură în Parlament”, a declarat Andreea Paul, într-o conferinţă de presă.
Devine așadar evident pentru oricine că fără sprijinul PNL, demersul moțiunii democrat-liberalilor este sortit eșecului. Și, ca urmare, logic ar fi fost ca democrat-liberalii să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a-i convinge pe liberali să îi sprijine.
Din păcate însă pentru formațiunea condusă de Vasile Blaga, logica nu prea pare să aibă loc în subteranele din Modrogan, unde se pune la cale strategia partidului. Fiindcă, deși au nevoie de PNL, democrat-liberalii nu dau niciun semn că ar vrea să colaboreze cu proaspeții lor colegi de opoziție.
Ba, dimpotrivă. PDL-ul dă ultimatumuri formațiunii conduse de Crin Antonescu anunțându-i ceremonios că mai au încă ”48 de ore la dispoziţie să decidă unde se află, în opoziţie sau la putere”, în timp ce desființează moțiunea de cenzură anunțată de către liberali pentru 1 mai. Astfel, aceeași Andreea Paul, a explicat opiniei publice că moțiunea de cenzură anunțată de către PNL nu are niciun rost, de vreme ce în Parlament există deja o serie de proiecte de lege iniţiate de PDL privind diminuarea TVA, a cotei unice şi eliminarea taxei pe stâlp. Altfel spus, deși le cer ajutorul pentru propria moțiune de cenzură, PDL-iștii întorc spatele cu o aroganță irațională liberalilor, condamnându-și astfel propriul demers la o moarte sigură.