PDL îi cere premierului să-şi asume direct privatizarea CFR Marfă
PDL îi solicită premierului să-şi asume privatizarea CFR Marfă în perioada sa de interimat la Ministerul Transporturilor, apreciind că deciziile Guvernului de a transmite HG privind contractul de privatizare a companiei şi introducerea condiţiei privind avizul Consiliului Concurenţei reprezintă 'dovezi clare' ale faptului că Victor Ponta nu doreşte să-şi asume direct această privatizare.
'PDL consideră că Victor Ponta amână în mod deliberat finalizarea procesului de privatizare a CFR Marfă, astfel încât acest proces să nu se încheie în timpul interimatului său la Ministerul Transporturilor. Atitudinea de astăzi (miercuri -n.r.) a lui Victor Ponta demonstrează că însuşi Guvernul USL are serioase temeri privind corectitudinea vânzării CFR Marfă şi recurge la tertipuri pentru amânarea finalizării acestui proces de privatizare. (...) Deciziile de astăzi ale Guvernul - trimiterea HG privind contractul de privatizare a CFR Marfă către CSAT şi introducerea condiţiei privind avizul de concurenţă, deşi preşedintele Consiliului Concurenţei a afirmat că acesta va fi dat după semnarea contractului - sunt dovezi clare că Victor Ponta nu doreşte să îşi asume responsabilitatea directă a acestei privatizări', susţin democrat-liberalii într-un comunicat de presă.
În opinia PDL, proiectul de HG aduce cu sine o serie de 'surprize'.
'Astfel, numărul total de acţiuni care fac obiectul vânzării, precum şi preţul pe acţiune vor fi determinate la data finalizării tranzacţiei. Cu alte cuvinte, nici nu ştim ce vindem, nici cumpărătorul nu ştie ce cumpără, dar cu toate acestea avem un preţ clar: 904.980.000 de lei, aproximativ 202 milioane de euro.
Din acest HG lipseşte în schimb suma asumată de cumpărător pentru investiţii, în condiţiile în care fostul ministru vorbea de o tranzacţie de 400 milioane de euro, din care 200 milioane de euro investiţii. Nu există nicio obligaţie de acest fel prevăzută în HG şi deci nici în contract', susţin democrat-liberalii.
Ca o concluzie, PDL îi solicită lui 'Victor Ponta să îşi asume privatizarea CFR Marfă, să finalizeze vânzarea acesteia în timpul interimatului său şi să nu paseze problema instituţiilor care nu au responsabilităţi în domeniu'.
Guvernul a aprobat miercuri hotărârea privind privatizarea CFR Marfă, urmând ca actul normativ să fie transmis CSAT spre avizare, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.