PDL sesizează CCR privind memorandumul de înţelegere cu Rompetrol

| 29 mai, 2013

PDL a depus, la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor, sesizarea către Curtea Constituţională a României privind neconstituţionalitatea proiectului de lege referitor la Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi Grupul Rompetrol.

"Un număr de peste 80 de parlamentari am hotărât să atacăm la CCR şi legea care aprobă celebrul memorandum cu Rompetrol, care încalcă un drept fundamental de petiţie al cetăţeanului în România. Ştiţi foarte bine că acest memorandum nu poate fi atacat de cetăţeni sau dacă este atacat de cineva acest memorandum nu mai este valid, ca să nu mai spun că hotărârile judecătoreşti aflate în litigiu sunt suspendate, încălcându-se iarăşi o prevedere constituţională privind dreptul de petiţie pe care poate să îl aibă orice cetăţean, cea de a se adresa instanţelor de judecată", a declarat miercuri într-o conferinţă de presă liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader. 

Potrivit sesizării democrat-liberalilor, memorandumul semnat la Bucureşti, la 15 februarie, este neconform prevederilor art.1 alin.(3) şi (5), ale art. 21 alin.(1) şi (2) şi ale art.124 alin.(1) - (3) din Constituţie, fiind astfel neconstituţional.

PDL consideră un motiv de neconstituţionalitate prevederile unei clauze din memorandum care spune că 'toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de litigiu (inclusiv de litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi imediat, ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrarea Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocate şi ridicate.

De asemenea, democrat-liberalii mai susţin că neconstituţională este şi clauza prin care "angajamentele asumate de către părţi în prezentul Memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte părţi sau a unui afiliat ale acesteia în legătură cu litigiul. Afiliat în interesul prezentei clauze înseamnă orice afiliat al Grupului Rompetrol sau orice autoritate publică a statului român. În cazul în care statul român prin ministerul Finanţelor Publice nu solicită suspendarea judecăţii litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa conform clauzei 5.1. de mai sus, Rompetrol poate denunţa unilateral prezentul Memorandum".

PDL consideră că prin textul din memorandum sunt încălcate grav prevederile art.124 alin.(1) din Constituţie, în sensul că justiţia nu se mai înfăptuieşte în numele legii, ci al unui memorandum, încheiat de către părţile acestuia. 'Prin această clauză se dispune instanţelor judecătoreşti să stingă litigiile în mod irevocabil, fără judecare pe fond, ceea ce presupune încălcarea gravă şi a dispoziţiilor art.124 alin.(3) din Constituţie, judecătorii nemaifiind independenţi şi supuşi exclusiv legii. Printr-o astfel de regulă se ajunge să fie ignorate şi dispoziţiile art.124 alin.(2) din Constituţie, întrucât justiţia nu mai poate fi unică, imparţială şi egală pentru toţi', se mai arată în sesizarea PDL.

În sesizare se precizează că memorandumul nu prevede ce se întâmplă în cazul în care instanţa de judecată competentă nu suspendă soluţionarea litigiului, pentru că nu ar fi îndeplinite condiţii prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât nici memorandumul şi nici Legea criticate nu prevăd reguli speciale în acest domeniu. "Răspunsul este clar, prin posibilitatea denunţării unilaterale îngrădindu-se exercitarea unui drept, a unei libertăţi sau a unui interes legitim, ceea ce are ca efect încălcarea prevederilor art.21 alin.(2) din Constituţie", mai spun democrat-liberalii. 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe 21 mai proiectul de lege privind Memorandumul de înţelegere între statul român şi Rompetrol. Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 233 voturi "pentru", 63 voturi "împotrivă" şi 26 abţineri.

Grupurile deputaţilor PDL şi PP-DD au anunţat atunci că au votat împotriva proiectului de lege, acuzând faptul că prevederile memorandumului vor produce prejudicii statului român.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ