Pe 11 octombrie se împlinesc 100 de ani de la eliberarea primului permis auto românesc
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va organiza, pe 11 octombrie, în a doua zi a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii, un eveniment pentru marcarea a 100 de ani de la eliberarea primului permis de conducere auto românesc, a declarat, miercuri, directorul de comunicare al MAI, Marius Tache.
'Ne-am dorit foarte mult să participăm la acest Salon auto, pentru că suntem într-o perioadă în care subiectul la zi ţine de reglementările noului Cod Rutier, şi am ţinut să prezentăm la Salonul auto informaţii pentru un public foarte focusat, care este interesat de tot ceea ce ţine de industria auto', a precizat reprezentantul MAI.
El a spus că instituţia are în vedere două elemente importante, prin participarea la acest Salon - pe de o parte aspecte care ţin de regimul rutier şi pe de altă parte aspecte legate de permisul de conducere.
'Ne dorim ca până la momentul deschiderii salonului să avem deja o dezbatere publică terminată a noului Cod Rutier şi să avem şi nişte reglementări pe care să le aducem la cunoştinţa publicului, pentru că după perioada de dezbatere trebuie să existe şi o campanie de informare cu noile reglementări. Pe de altă parte, avem şi o zonă care ţine de permisul de conducere şi de modificările care vor fi la examenul de obţinere a permisului. Vor fi şi câteva surprize: vom încerca să creăm un eveniment ocazionat de faptul că acum 100 de ani s-a emis primul permis de conducere românesc - va fi un moment distinctiv în cadrul Salonului', a precizat Marius Tache.
SAB & Accesorii împlineşte 20 de ani de la prima sa ediţie. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a 10 zile - perioada tradiţională a unui Salon anual de anvergură, care include două weekend-uri - şi este organizat sub patronajul Ministerului Economiei, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi cu sprijinul Primăriei Bucureşti şi Registrului Auto Român.
La ediţia din acest an, vor fi prezente autoturisme, autoutilitare, motociclete, biciclete, piese şi accesorii auto, echipamente şi utilaje pentru service-uri şi spălătorii auto, sisteme audio şi de navigaţie, societăţi de leasing şi de asigurări auto, presa de specialitate.
De asemenea, nu vor lipsi maşinile clasice şi de epocă, precum şi o gamă largă de maşini modificate, în cadrul Salonului fiind organizat un concurs în care va fi premiată cea mai frumoasă maşină clasică.