Pe cine ajută proiectul Guvernului privind amnistia fiscală
Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani.
Amnistie fiscală pensionari. După ce premierul Victor Ponta anunţase încă de la finalul lunii trecute necesitatea unei amnistii fiscale pentru pensionarii şi mamele care au încasat venituri necuvenite din vina funcționarilor, iată că lucrurile evoluează în direcţia dorită. Astfel, Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit respectivele sume în mod nejustificat, însă nu din vina lor, ci din cauza funcţionarilor. Mai departe, actele normative vor fi transmise Parlamentului spre adoptare, urmând ca, de îndată ce Legislativul va vota proiectele, ele să ajungă pe masa preşedintelui Băsescu pentru a fi promulgate.
Citeşte şi: Victor Ponta se ține de cuvânt: amnistie fiscală pentru mamele și pensionarii nedreptățiți de stat
Trebuie totuşi precizat că proiectul nu vizează in corpore toţi pensionarii sau toate mamele care au încasat venituri necuvenite, fiind excluse persoanele care au primit acei bani întrucât au adus la dosar acte false. Cea care a clarificat situaţia a fost Rovana Plumb, ministrul Muncii. "Se scutesc toţi pensionarii care sunt în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii, care va fi fixată de Parlament (...) Pe cine nu scutim de la plată sunt pensionarii cărora li s-au stabilit debite pentru că au prezentat fie declaraţii false, fie documente false", a precizat ministrul, detaliind efectele pe care le vor produce cele două acte normative.
Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani. Totodată, premierul Ponta a arătat că Parlamentul poate "să mai includă eventual" alte categorii de persoane, dacă apar probleme similare. Primul ministru a precizat astfel că intră în responsabilitatea Executivului să rezolve situaţiile în care funcţionarii statului greşesc în detrimentul cetăţenilor. "Cred că e de datoria Guvernului să facă această propunere şi, dacă Parlamentul o va adopta, trebuie să dăm un mesaj către aceşti oameni să nu intre în panică, să nu comită gesturi extreme şi să nu creadă că toată viaţa li se termină din cauza unor funcţionari care nu şi-au făcut bine treaba", a subliniat Ponta. Amnistia este una fiscală, nu penală, ceea ce înseamnă ce acele persoane care au păgubit în mod premeditat statul nu vor fi exonerate de rigorile legii.
Citeşte şi: Amnistie fiscală pensionari. Câţi pensionari vor avea linişte în urma amnistiei fiscale
Argumentele care subliniază legitimitatea amnistiei sunt evidente. Ar fi nepotrivit ca, după umilinţele şi suferinţele îndurate în perioada guvernelor girate de Traian Băsescu, pensionarii să fie din nou puşi într-o situaţie limită. Gravitatea acestei situaţii este demonstrată de gestul extrem pe care unii dintre cei vizaţi l-au făcut, curmându-şi viaţa. Nu trebuie uitat că în mare parte din cazuri este vorba de bătrâni din mediul rural cu o situaţie materială dificilă sau despre mame care au cheltuieli mari cu întreţinerea nou-născuţilor.
Amnistierea fiscală reprezintă o soluţie imediată la o problemă urgentă. Mai departe, Executivul are toate intenţiile să corecteze deficienţele care au permis apariţia acestei situaţii. Astfel, cabinetul va lua toate măsurile necesare pentru ca asemenea fraude să nu mai poată apărea pe viitor, sistemul de pensii şi modul în care acesta este gestionat urmând să fie reformat printr-un proiect de lege aflat în pregătire la Ministerul Muncii.