Pe oamenii de la Roșia cine îi întreabă, totuși?
Proteste anti-exploatare au fost în marile aglomerări urbane. În Alba, la Roșia Montană și Alba Iulia, abia dacă au ieșit 150 de oameni.
Și totuși, unde sunt cei care au ceva nemijlocit de spus în legătură cu proiectul minier de la Roșia Montană?
De o parte și de celalaltă a baricadei pozițiile au fost cât se poate de clar precizate. Ecologiștii au tras panicați alarma, precum sirena lui Roaită la Grivița. Corporația, pe partea ei, a făcut ceea ce fac de obicei toate corporațiile, mult PR, nu neapărat de cea mai bună calitate și cu atât mai puțin din cel credibil. Și unii, și ceilalți au făcut mai mult rău decât bine cauzei proprii, pe care și-au promovat-o cu încrâncenare. Dar ce nu poate fi trecut cu vederea, până la urmă, este că de cele mai multe ori nu a fost cerută tocmai opinia celor direct afectați.
Proteste anti-exploatare au fost în marile aglomerări urbane. În Alba, la Roșia Montană și Alba Iulia, abia dacă au ieșit 150 de oameni. La nivel național situația este și mai complicată. Un recent sondaj realizat de Sociopol arată că, în pofida campaniilor ecologiste din marile orașe, românii susțin, în majoritate proiectul minier din Munții Apuseni. Astfel, 68% cred că autoritățile trebuie să promoveze acest proiect, in timp ce doar 32% au răspuns că ar trebui sa se opună proiectului.
Același sondaj de opinie arată că românii au încredere că autoritățile vor promova Roșia Montană, 73% dintre ei fiind de aceasta părere. Deci, până la urmă, rămâne această întrebare, dincolo de vehemența și chiar ingeniozitatea ONG-urilor care protestează: pe oamenii de acolo s-a gândit cineva să-i întrebe ce cred?
Ştirile orei
Si de ce nu mai spui ca de fapt interesul major acolo nu este aurul ci metalele rare si foarte rare:
http://www.economistul.ro/cazul-rosia-montana-2-aur-argint-uraniu-si-nu-numai-din-tezaurul-romanesc-in-vistieria-strainilor-a1544/
decizia,oricare ar fi ea,este resonsabilitatea guvernului...
i-auzi la el... "bogatiile solului si subsolului apartin tarii,nu unei comunitati..." ai spus niste aberatii:
1 - adica eu cultiv rosii, dar mi le ia guvernul, ca sunt "bogatii ale solului", la fel cu padurile, graul, porumbul, orice culturi agricole, lacurile, vantul, apa, aerul, lumina soarelui si mai ce?!? asta este ev mediu?
2 - si tara ce este, nu tot o comunitate? de-aia a vrut Romania din 1918 sa ia Transilvania? pentru bogatiile ei sau pentru OAMENI? hm, ai grija, ca rezulta din ce spui ca guvernul ia ce vrea el pentru un ipotetic "BINE COMUN" care tot nu mai apare.
pai nu frate, branza-i pe bani! daca este pe terenul meu, este al meu. daca este sub terenul meu, este al meu. asa era pana au venit comunistii si au FURAT totul. (citeste "Aurul negru", un roman de Cezar Petrescu)
da-le oamenilor (proprietarilor de teren) REDEVENTELE si se face exploatarea! altfel ramane furt.