Pelosi afirmă la Taipei ''angajamentul'' SUA faţă de Taiwan. Beijingul denunţă atitudinea ''extrem de periculoasă'' a SUA

| 02 aug, 19:12

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a sosit marţi în Taiwan cu un mesaj clar la adresa Chinei, afirmând că angajamentul american faţă de un Taiwan democratic este mai important ca niciodată, în timp ce MAE chinez a protestat afirmând că această vizită afectează serios pacea şi stabilitatea în zona Strâmtorii Taiwan, scrie Reuters.

 

''Vizita delegaţiei noastre parlamentare în Taiwan onorează angajamentul neclintit în susţinerea democraţiei vibrante a Taiwanului'', a spus Pelosi într-o declaraţie după ce a aterizat la Taipei.
''Solidaritatea americană cu cei 23 de milioane de cetăţeni ai Taiwanului este astăzi mai importantă ca niciodată, în timp ce lumea se confruntă cu alegerea între autocraţie şi democraţie'', a adăugat ea.
Pelosi a fost primită împreună cu delegaţia sa pe aeroportul din Taipei de ministrul de externe taiwanez Joseph Wu şi de reprezentanta SUA în Taiwan, Sandra Oudkirk. Ea va avea miercuri întrevederi cu oficiali taiwanezi, potrivit Agerpres.ro.
Cu puţin timp înainte ca avionul Forţelor Aeriene ale SUA (SPAR19) să aterizeze în Taiwan, televiziunea de stat chineză a anunţat că avioane de vânătoare SU-35 ale armatei chineze traversează strâmtoarea Taiwan, acţiune infirmată însă de Ministerul taiwanez al Apărării, care consideră această relatare ca fiind ''falsă'', dar a transmis că va desfăşura forţe corespunzătoare ca reacţie la ''ameninţările inamicului'', conform agenţiei de presă citate.
Beijingul a reacţionat imediat după anunţul sosirii lui Pelosi la Taipei, denunţând o atitudine ''extrem de periculoasă'' din partea SUA.
''Statele Unite încearcă să folosească Taiwanul pentru a izola China'', a estimat MAE chinez într-un comunicat. Conform acestuia, Washingtonul ''nu încetează să deformeze, să slăbească şi să golească de orice sens principiul unei singure Chine, să intensifice schimburile sale oficiale cu Taiwanul şi să încurajeze activităţile separatiste ale Taiwanului. Aceste acţiuni, la fel ca jocul cu focul, sunt extrem de periculoase'', a indicat MAE de la Beijing.
Taiwanul are propriul guvern de la victoria comuniştilor în partea continentală a Chinei, în 1949, dar Beijingul consideră acest teritoriu ca una din provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul în care insula îşi proclamă oficial independenţa.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ