Pensionarii, venituri bănești cu 452,7 lei mai mici față de cele ale salariaților, anul trecut
Pensionarii au fost pe locul al doilea, după salariați, la nivelul veniturilor bănești realizate lunar, anul trecut, reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.
Astfel, un salariat a avut, anul trecut, în medie, venituri bănești de 1.316,9 lei lunar, urmat de un pensionar, cu 864,23 lei și de un lucrător pe cont propriu în activități neagricole cu 547,94 lei. Aceștia sunt urmați de șomeri, cu 508,47, lei și de agricultori, cu 420,54 lei.
Pe medii de rezidență, în urban au fost remarcate venituri de 1.245,82 lei lunar, în medie, de persoană, iar în rural de 701,96 lei. Pe regiuni, distribuția veniturilor arată că în zona București — Ilfov s-a înregistrat cea mai mare valoare veniturilor bănești, de 1.559,2 lei/persoană, iar cea mai mică în Nord-Est de 732,93 lei.
Din punct de vedere al cheltuielilor lunare, acestea au fost în medie de 953,35 lei/persoană.
O gospodărie a cheltuit, în medie, 48 lei pentru educație, anul trecut, în timp ce pentru serviciile de telefonie — 1.088 lei, se arată în publicația Institutului Național de Statistică.
Conform datelor INS, o gospodărie a folosit, în medie, lunar, 4,05 lei pentru educație, iar pentru serviciile de telefonie — 90,71 lei. Pentru energia electrică a utilizat 94,06 lei, pentru gaze naturale — 56 lei, energie termică — 13,61 lei, apă, canal, salubritate — 56,35 lei. În ceea ce privește serviciile de sănătate, într-o lună, o gospodărie a cheltuit, în medie, 26,26 lei, iar pentru tratamentul sanitar — veterinar al animalelor de casă — 0,46 lei.
Gospodăriile au scos din buzunare pentru serviciile culturale și de recreere — 7,46 lei, pentru îngrijire personală — 13,89 lei, pentru servicii turistice — 13,71 lei, abonamente radio-tv — 23,95 lei, servicii de transport — 33,59 lei, jocuri de noroc — 0,45 lei.
Doar 30,2% dintre gospodăriile din România și-au permis anul trecut, cu venitul net realizat, să își cumpere haine noi, iar 18,1% o săptămână de concediu, în afara casei, se arată în publicație.
Potrivit documentului, un procent de 6,4% și-au permis înlocuirea mobilei uzate și/sau demodate, 13,3% și-au luat produse electrocasnice, iar 11,7% au mers la spectacole de teatru sau cinema.
Pe de altă parte, numai 16,1% dintre gospodăriile din România și-au putut permite cărți, ziare, reviste cu venitul total net lunar realizat.
Datele INS, arată că o treime dintre gospodăriile din România nu și-au plătit la timp întreținerea locuinței, anul trecut, iar 14,5%, energia electrică. De asemenea, 6,4% nu și-au putut plăti la timp abonamentul radio-TV, iar 6,2% — telefonul.
Pentru a putea face față cheltuielilor curente, 10,6% din gospodării au apelat la muncă suplimentară, 11,2% la ajutoare financiare, fără obligația de restituire, de la rude, prieteni, 6,5% la împrumuturi de la rude, prieteni, alte persoane, 7,3% la economii. Doar 69,6% dintre gospodării pot face față cheltuielilor cu venitul total net lunar realizat.
Impozitele asupra veniturilor, contribuțiile la bugetele de asigurări sociale, cotizațiile și alte impozite și taxe au deținut, în 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale unei gospodării, ridicându-se, în medie, la suma de 513 lei/lună, conform INS.
Din această sumă, impozitul pe salariu a reprezentat 39,7%, față de 39,5%, în 2015, iar contribuțiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de șomaj și pentru asigurările de sănătate) 58,4%, comparativ cu 56,3%, în 2015.
Tot în anul 2015, ponderea taxelor și impozitelor era de 19% din cheltuielile totale, iar suma se ridica la 446,1 lei/gospodărie.
"Impozitele, contribuțiile, cotizațiile, taxele dețin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Astfel, în anul 2016, ponderea acestora în cheltuielile totale a fost de 29,2% pentru gospodăriile de salariați, comparativ cu 13,6% pentru cele de șomeri, 9,8% pentru gospodăriile de pensionari, 4,9% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activități neagricole și numai 3,7% în cazul gospodăriilor de agricultori", se notează în document.
De altfel, în anul 2016, cuantumul mediu al transferurilor aflate în sarcina gospodăriilor de salariați a fost de 13,9 ori mai mare decât al celor plătite de gospodăriile de agricultori, de 10 ori mai mare decât transferurile plătite de gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activități neagricole, de 5,6 ori mai mare decât al celor de pensionari și de 4,1 șomeri sau mai mare decât al gospodăriilor de șomeri.
Principala destinație a cheltuielilor gospodăriilor — consumul — a deținut, în medie pe ansamblul gospodăriilor, 71,7% din cheltuielile totale. Cheltuielile de consum au reprezentat 1.810 lei/lună/gospodărie, iar cheltuielile bănești pentru cumpărarea de produse alimentare (inclusiv cheltuielile în unitățile de alimentație publică), nealimentare și pentru plata serviciilor s-au ridicat la 1.612 lei/lună (63,9% din cheltuielile totale).
Potrivit INS, cealaltă parte a cheltuielilor de consum, contravaloarea consumului uman din resurse proprii (acele produse alimentare și nealimentare din resurse proprii care sunt consumate de membrii gospodăriei), a fost egală cu 198,1 lei/gospodărie și a reprezentat 7,8% din cheltuielile totale.