PER propune programul de ţară "România - grânarul Europei"

| 23 aug, 14:36

Partidul Ecologist Român propune un program de ţară, intitulat "România - grânarul Europei", menit să ofere o perspectivă naţiunii, a anunţat marţi vicepreşedintele PER, senatorul Cristian Bodea.

"PER face un pas în faţă şi propune naţiunii proiectul de ţară 'România - grânarul Europei'. Scopul acestuia este să ofere o perspectivă, o direcţie naţiunii. Să fie un fir roşu pentru guvernările care se schimbă după cum bate vântul electoratului. Detaliile realizării acestui proiect ţin de specialiştii din fiecare domeniu. Suntem primul partid care vine cu un proiect de ţară", a afirmat într-o conferinţă de presă Cristian Bodea. 

Direcţiile de acţiune ale proiectului propus de PER sunt relansarea economică prin investiţii în infrastructură, concentrarea pe domenii economice favorabile şi oprirea deşertificării. 

Bodea a subliniat că proiectul de ţară presupune realizarea unei reţele naţionale de canale şi lacuri, care să asigure apa necesară populaţiei şi agriculturii în exteriorul lanţului carpatic, şi a unor perdele forestiere. 

Senatorul a explicat că, iniţial, va fi vizată Câmpia Română, în care apa pentru irigaţii va fi asigurată de o reţea de lacuri de depozitare, alimentate din Dunăre, construite pe o linie imaginară Craiova - Bucureşti - Slobozia - Brăila. 

Bodea a amintit că în Strategia europeană de investiţii este inclus Canalul Dunăre-Bucureşti care va beneficia de o finanţare de 800 de milioane de euro de la UE. 

"Un sistem de irigaţii bine pus la punct va duce la o agricultură eficientă. În jurul acestei prosperităţi agricole se vor dezvolta zootehnia, pescuitul, panificaţia, sistemul energetic. O dezvoltare în lanţ a acestor sectoare va diminua importul, va creşte exportul, iar încasările la buget vor creşte. Astfel, investiţia statului se va recupera şi va aduce profit", a adăugat Bodea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ