Percheziții DNA la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș. Ancheta ar viza un procuror
Procurorii DNA efectuează marți percheziții la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar ancheta ar viza un procuror, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, se efectuează cercetări cu privire la infracțiuni de abuz în serviciu și luare de mită în legătură cu instrumentarea unor dosare.
Procurorii DNA efectuează marți șapte percheziții în municipiul Beiuș, din care una la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2009 — 2015.
Sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Beiuș, județul Bihor, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, se arată într-un comunicat al DNA.
''Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2009 — 2015. În cursul zilei de 8 decembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Beiuș, județul Bihor, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice'', se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.