PERCHEZIŢII de amploare, 38 de mandate de aducere. PREJUDICIU de peste 9 milioane EURO
170 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează 42 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov,Prahova, Dâmboviţa, Braşov şi Maramureş şi pun în aplicare 38 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, informează Direcția Generală a Poliției Municipiului București.
Din datele şi probele administrate în cauză în perioada octombrie 2014 – mai a.c., rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii înregistrau în contabilitate facturi fiscale false, precum şi alte documente contabile care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
Citeşte şi: Perchezitii DNA la CJ Caras-Severin si la DOMICILIUL lui Sorin Frunzaverde
Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 9.300.000 de euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, precizează comunicatul Poliției.
Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie ale judeţelor Ilfov, Maramureş, Braşov şi Prahova.