Percheziţii de AMPLOARE ale DNA la Consiliul judeţean Iaşi și la Suceava

| 16 mai, 09:53

Procurorii DNA fac percheziţii, marţi dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Iaşi şi la direcţia de Drumuri judeţene. Potrivit primelor informaţii, anchetatorii verifică contractele lucrărilor de deszăpezire şi de asfaltare a unor drumuri.

Potrivit unui comunicat al DNA, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații, situate în județele Iași și Suceava, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2016 -2017, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor DNA, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații, situate în județele Iași și Suceava, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei

Presa locală a informat în cursul dimineții că procurorii DNA au descins la Direcţia Judeţeana de Administrare a Drumurilor si Podurilor (DJADP) Iaşi, de unde ridică mai multe documente.

Preşedintele CJ, Maricel Popa a declarat că anchetatorii verifică contractele de atribuire a lucrărilor de deszăpezire şi de asfaltare a unor drumuri.

Sunt cercetate lucrările de asfaltare la drumul judetean Gropniţa-Movileni, în cazul caruia ar fi fost facuta o plangere a CJ la DNA, în toamna anului trecut, precum şi contractul pentru refacerea drumului Iaşi-Tibăneşti.

Contractele ar fi fost încheiate de vechea conducere a Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judetene, al carei director, Daniel Minciuna, a decedat în urmă cu două luni.

Potrivit unor surse, vizați de acțiune ar fi mai multi oficiali. La acest moment acțiunea este în desfășurare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ