PERCHEZIŢII în Drăgăşani la grupări specializate în fraudă informatică
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT Vâlcea au efectuat luni patru percheziţii pentru documentarea activităţii infracţionale a doi membri ai unei grupări specializate în fraude informatice, aceştia fiind conduşi la sediul DIICOT pentru audieri, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de către IPJ Vâlcea.
Potrivit comunicatului citat, în cursul zilei de luni, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii DIICOT au efectuat patru percheziţii domiciliare în municipiul Drăgăşani în cadrul unui dosar penal ce vizează activitatea infracţională a unui grup specializat în comiterea infracţiunilor de fraudă informatică.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate un laptop, două HDD, 3 telefoane mobile, o tabletă şi un stick de memorie.
De asemenea, au fost puse în executare două mandate de aducere.
Din cercetări a reieşit că doi bărbaţi, de 27 şi 29 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional şi fraudă informatică, ar fi postat pe internet anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 20.000 de euro.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române iar potrivit comunicatului IPJ, la activităţi au participat şi luptători de la acţiuni speciale.
IPJ Vâlcea menţionează că, la data de 24 noiembrie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii DIICOT - B.T. Vâlcea, au efectuat şase percheziţii domiciliare, în judeţele Vâlcea şi Olt, la membrii unei grupări organizate specializate în infracţiuni informatice. În urma percheziţiilor, au fost ridicate un laptop, două telefoane mobile, 4 stickuri de memorie, 3 micro carduri şi 7 cartele SIM. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 - 2015, şase persoane ar fi organizat licitaţii frauduloase pe site-uri de internet.
Cei în cauză ar fi postat din România anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri, în special telefoane mobile şi electrocasnice, pe site-uri specializate în vânzări online.