Percheziţii la clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Patronul este acuzat de spălare de bani
Mai multe percheziţii au loc, luni dimineaţă, la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului de fotbal şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, Condescu fiind suspectat de spălare de bani şi fals.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, spune că a aflat de la jurnalişti despre percheziţiile care au loc luni dimineaţă la locuinţa sa şi la sediul clubului de fotbal, el afirmând că "orice control din partea statului este binevenit".
"Nu m-a sunat nimeni de la vreo instituţie să mă întrebe ceva, ştiu doar ce am aflat de la dumneavoastră şi de la televiziunile care mi-au cerut un punct de vedere. Eu sunt în drum spre Târgu Jiu acum şi sper ca în cursul zilei să aflu şi eu mai multe despre ceea ce se întâmplă", a declarat Condescu.
El a mai spus că va merge "fără niciun fel de problemă" la Poliţie sau la Parchet dacă va fi chemat pentru clarificări şi că are un avocat care să îl însoţească.
Întrebat despre împrumutul care ar face obiectul acestui dosar, Condescu a spus că de-a lungul anilor, în măsura în care a fost posibil, a împrumtat clubul sportiv Pandurii nu doar o dată, ci de mai multe ori, iar operaţiunile legate de aceste împumuturi au fost trecute în contabilitatea clubului.
Descinderile sunt coordonate de Poliţia Gorj şi de Parchetul Tribunalului Gorj, iar anchetatorii au descins la sediul clubului Pandurii Lignitul din centrul municipiului Târgu Jiu şi la vila pe care Marin Condescu o are în cartierul primăverii din oraş. Marin Condescu nu a fost găsit de anchetatori acasă, fiind plecat din Târgu Jiu cu echipa de fotbal Pandurii, care duminică seară a disputat un meci la Constanţa, cu echipa Săgeata Năvodari.
La locuinţa lui Condescu se află una dintre fiice şi soţul acesteia, ei fiind cei care au discutat cu poliţiştii despre percheziţia care este în curs de desfăşurare.
De asemenea, anchetatorii au descins şi la sediul clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unde au mai fost făcute percheziţii şi în cursul verii. Percheziţii au loc, luni dimineaţă, şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, al cărei preşedinte este Marin Condescu.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.
Marin Condescu mai este cercetat într-un dosar penal care are legătură tot cu un împrumut acordat echipei de fotbal Pandurii, ancheta fiind începută iniţial în vară de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, iar de acolo dosarul a ajuns la DNA.
În cursul primăverii, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani. Ulterior, reprezentanţii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte al CA de la Pandurii, fără rezultat însă, o nouă şedinţă care vizează schimbarea acestuia din funcţie fiind programată la jumătatea acestei luni.