UPDATE Spitalul de Arşi din Bucureşti: Ce vedete au făcut operaţii estetice la medicii anchetați

| 25 apr, 2014

Anchetatorii au găsit, în urma percheziţiilor făcute la mai multe cadre medicale de la Spitalul de Arşi, aproape 250.000 de euro şi 80.000 de lei, bani despre care se bănuieşte că ar fi încasaţi de la pacienţii cărora le-ar fi făcut ilegal operaţii estetice, potrivit unor surse judiciare

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual..

În urma percheziţiilor făcute vineri la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală şi la alte 22 de adrese, printre care şi la locuinţele unor medici ai unităţii sanitare, suspectaţi că făceau internări în baza unor diagnostice false şi realizau ilegal operaţii estetice în spitale, vor fi audiate 45 de persoane, învinuiţi şi martori. De asemenea, în acest caz vor fi audiaţi şi pacienţi, însă aceştia vor fi citaţi în zilele următoare să se prezinte pentru a da declaraţii, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, printre persoanele audiate în urma percheziţiilor se numără managerul spitalului, Vitalie Stan, medicii Călin Ciontu, Cristian Niţescu şi Isac.

La percheziţiile care au avut loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, anchetatorii au găsit 1.000 de euro la un medic care fusese în tura de noapte. De asemenea, la percheziţia făcută la locuinţa unui alt medic de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, procurorii au găsit 170.000 de euro, au mai spus sursele citate.

La persoanele percheziţionate au fost găsite, până în prezent, în total, aproape 250.000 de euro şi 80.000 de lei, bani despre care se bănuieşte că ar fi încasaţi de la pacienţii cărora le-ar fi fost făcute ilegal operaţii estetice la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, au precizat sursele citate.

Conform unor surse apropiate anchetei, printre pacienţi se numără Anda Adam şi Ioana Tufar.

Sursele citate au mai spus că medicii vizaţi în anchetă făceau şi două, trei operaţii pe zi, iar diagnosticele pe care le treceau în fişele de internare erau în special atrofia sânului sau lovituri la sâni. Tratamentele postoperatorii erau apoi decontate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, vineri dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că făceau internări în baza unor diagnostice false şi realizau ilegal operaţii estetice în spitale.

Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Persoane din conducerea Spitalului de Arşi sunt vizate în anchetă, acestea urmând să fie audiate la Poliţia Capitalei, au spus sursele judiciare.

Managerului Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Vitalie Stan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că sunt percheziţii la locuinţa sa, precizând că i-a întrebat pe anchetatori despre ce este vorba şi i-au spus că va aflala finalul verificărilor. Vitalie Stan a adăugat că nu poate comenta în niciun fel situaţia pe care o vede la televizor, pentru că nu a fost informat despre nereguli în spitalul pe care îl conduce.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operaţiilor şi că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate sunt şi 16 medici, suspectaţi de diagnostic fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operaţiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului, conform Mediafax.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ