Percheziţii la taximetrişti pirat de la Aeroportul "Henri Coandă" suspectaţi de infracţiuni cu violenţă
Poliţiştii bucureşteni fac, marţi, 24 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa, la taximetrişti pirat suspectaţi că acostau clienţi în zona Aeroportului "Henri Coandă", cărora le cereau sume mari de bani la finalul cursei, iar dacă refuzau să plătească, îi ameninţau şi îi loveau.
Percheziţiile au loc la membrii unei grupări suspectate de infracţiuni cu violenţă, anchetatorii urmând să audieze 24 de persoane.
Membrii grupării sunt suspectaţi că acostau persoane în zona Aeroportului "Henri Coandă" Bucureşti, pe care le transportau în regim de taxi, iar la finalul cursei le cereau sume mari de bani. În cazul în care clienţii refuzau să plătească, taximetriştii pirat blocau uşile maşinii, îi ameninţau şi chiar îi loveau.
Şoferii urmăreau ca persoanele pe care le luau în maşină, cetăţeni străini sau români, să fie bine îmbrăcate, pentru a fi siguri că au sume mari de bani. Aceştia cereau pentru o cursă de la aeroport până la hotelul Intercontinental 230 de euro, iar într-un alt caz au solicitat unei persoane, până la Braşov, 800 de lei, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.