Performanţă: Tecău şi Mirnîi au câştigat finala de dublu la Beijing

| 06 oct, 2013

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi belarusul Max Mirnîi a câştigat finala de dublu a turneului ATP de la Beijing, dotat cu premii totale de 2.315.250 dolari, duminică, în urma victoriei cu 6-4, 6-2 în faţa italienilor Fabio Fognini/Andreas Seppi.

Tecău şi Mirnîi, care în semifinale au beneficiat de neprezentarea cuplului Novak Djokovic (Serbia)/Stanislas Wawrinka (Elveţia), s-au impus după o oră şi 8 minute de joc.

Horia Tecău (30 ATP la dublu în prezent) şi Max Mirnîi (25 ATP la dublu) au câştigat 164.580 de dolari şi 500 de puncte ATP la dublu graţie acestui succes, venit după 6-3, 6-4 cu Julien Benneteau (Franţa)/Nenad Zimonjic (Serbia/N. 4), 6-4, 7-6 (3) cu Coling Fleming/Jonathan Marray (Marea Britanie), neprezentarea perechii Novak Djokovic (Serbia)/Stanislas Wawrinka (Elveţia) şi 6-4, 6-2 cu Fabio Fognini/Andreas Seppi (Italia).

Perechea Tecău/Mirnîi şi-a adjudecat al treilea său titlu, după cele obţinute la BRD Năstase Ţiriac Trophy de la Bucureşti şi s-Hertogenbosch (Olanda).

Horia şi Max Mirnîi, care fac cuplul din acest an, au jucat cinci finale în această formulă, dar le-au pierdut pe cele de la Sydney (în faţa fraţilor Bryan) şi la Delray Beach (în faţa americanilor James Blake/Jack Sock).

Horia are acum 16 turnee câştigate la dublu în carieră, dintre care trei cu Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - 2013) şi zece alături de Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieşit câştigător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 13 finale la dublu: 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ