Pericolele grave la care ne expune statul pe scaun

| 31 ian, 2014

Ştim că statul prea mult pe scaun este dăunător şi majoritatea celor care cunosc acest lucru se simt vinovaţi după ce pierd vremea stând pe canapea. Dar oare ce se întâmplă mai exact cu trupurile noastre atunci când stăm jos aproape opt ore pe zi?

Ei bine, patru experţi care au studiat fenomenul spun că este vorba de multe părţi ale corpului care sunt afectate în timp ce noi ne petrecem mare parte din zi stând jos, scrie Washington Post.

Leziuni ale organelor

Boli de inimă

Atunci când stăm jos pentru mult timp, muşchii ard mai puţine calorii, iar sângele curge mai lent, permiţându-le acizilor graşi să blocheze mai uşor inima. Şederea prelungită a fost asociată de mult timp cu niveluri crescute ale presiunii arteriale şi ale colesterolului. De asemenea, oamenii care sunt extrem de sedentari au de două ori mai multe şanse de a suferi de o boală de inimă, comparativ cu cei care au o viaţă activă.

Pancreas hiperproductiv

Pancreasul produce insulină, un hormon care transportă glucoza la celule pentru a asigura necesarul de energie. Însă, celulele din muşchii inactivi nu răspund la fel de uşor la insulină, iar pancreasul produce din ce în ce mai multă. Acest proces poate duce la diabet sau alte boli. Un studiu realizat în 2011 a indicat că răspunsul la insulină începe să decline chiar şi după o singură zi de stat mult pe scaun.

Cancer de colon

Studiile au asociat statul mult pe scaun cu un risc mai mare de cancer de colon. Motivul pentru care statul pe scaun favorizează apariţia aceste boli este neclar încă. Însă, oamenii de ştiinţă au formulat o teorie care spune că producerea în exces a insulinei încurajează creşterea în exces a celulelor. O altă teorie spune că mişcarea creşte nivelul de antioxidanţi naturali care distrug celulele dăunătoare şi pe cele care cauzează cancerul, cunoscute sub numele de radicali liberi.

Degenerarea musculară

Abdomen flasc

Când stăm în picioare sau când ne mişcăm, muşchii abdominali ne ajută să stăm în poziţie verticală. Însă, atunci când stăm pe scaun ei nu mai sunt folosiţi. Muşchii tensionaţi ai spatelui şi cu cei abdominali slăbiţi formează o alianţă care poate forţa arcul natural al coloanei vertebrale ducând la hiperlordoză şi lordoză.

Contracţia şoldurilor

Încheieturile flexibile ale şoldurilor ne ajută să ne menţinem echilibrul, însă oamenii care stau mult timp pe scaun îşi extind rare ori muşchii flexori în faţă, motive pentru care aceştia se scurtează şi devin mai rigizi. Acest fenomen limitează o gamă de mişcări şi lungimea pasului. Studiile au indicat că mobilitatea redusă a şoldurilor este unul dintre motivele principale pentru care cad persoanele în vârstă.

Gluteus maximus atrofiat

Când stăm jos, muşchiul gluteus nu este solicitat. Pentru că stăm mult timp pe scaun, el se obişnuieşte cu acest sedentarism şi devine moale. Este deja dovedit că un gluteus flasc afectează stabilitatea şi capacitatea de a face paşi mari.

Probleme la nivelul picioarelor

Circulaţie proastă

Statul pe scaun pentru perioade lungi de timp încetineşte circulaţia sângelui, lucru care face ca fluidele să se acumuleze la nivelul picioarelor. Problemele cauzate de acest fenomen variază de la glezne umflate şi varice la formarea cheagurilor de sânge, adică la tromboză venoasă profundă.

Oase moi

Activităţile precum mersul pe jos sau alergatul stimulează şoldurile şi oasele din partea inferioară a corpului, cu scopul de a le determina pe acestea să devină mai groase, mai dense şi mai puternice.

În prezent, medicii spun că actuala creştere a cazurilor de osteoporoză este cauzată de lipsa de activitate.

Probleme în partea superioară a corpului

Creier înceţoşat

Când ne punem muşchii la treabă pompăm oxigen şi sânge în creier şi declanşăm eliberarea de tot felul de substanţe chimice care îmbunătăţesc starea creierului şi starea noastră de spirit. Când suntem sedentari pentru mult timp, totul se încetineşte, chiar şi funcţiile cerebrale.

Gât încordat

Dacă, în majoritatea timpului stăm la birou, ne putem afecta vertebrele cervicale prin înclinarea capului în faţă, spre monitor sau înclinarea lui în lateral, pentru a ţine un telefon mobil cu umărul. Acest obicei poate duce la dezechilibre permanente.

Spate şi umeri inflamaţi

Gâtul nu este singurul care are de suferit din cauza poziţiei nefireşti pe care o adoptăm noi. Atunci când stăm aplecaţi spre monitor sau tastatură, umerii şi muşchii spatelui fac o extensie exagerată.

Probleme de spate

Coloana inflexibilă

Dacă nu mişcăm coloana vertebrală, ea devină inflexibilă şi uşor de vătămat în activităţi banale. Atunci când ne deplasăm, discurile moi dintre vertebre se extind şi se contractă ca nişte bureţi care absorb sânge şi substanţe nutritive proaspete. Când stăm jos mult timp, discurile sunt strivite inegal şi îşi pierd din spongiozitate.

Probleme ale discurilor intervertebrale

Oamenii care stau mai mult timp jos au mai multe şanse de a suferi de hernie de disc lombară.

Care este poziţia corectă de stat pe scaun?

Dacă sunteţi nevoit/ă să staţi jos pentru mult timp, încercaţi să aveţi o poziţie corectă.

1. Nu vă aplecaţi în faţă;

2. Ţineţi coatele îndoite la 90 de grade;

3. Umerii relaxaţi;

4. Braţele aproape de corp;

5. Menţineţi întreaga talpă pe podea.

Ce putem face pentru a îmbunătăţi situaţia?

1. Să stăm pe ceva instabil cum ar fi o minge pentru exerciţii fizice sau măcar pe un scaun fără spătar pentru a ne forţa muşchii trunchiului să lucreze. De asemenea, este important să stăm drepţi şi cu picioarele pe sol.

2. Putem să ne întindem muşchii flexori ai şoldurilor timp de trei minute pe zi.

3. Să facem câţiva paşi în timpul reclamelor sau pauzelor;

4. Să alternăm între poziţia de stat în picioare şi cea de stat în fund.

Tag-uri: pericole, statul jos
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ