Pericolul unei regionalizări pe criterii etnice

Regionalizarea este o reformă administrativă importantă, care ar putea aduce beneficii nete legate de apropierea deciziilor de cetățean, de atragerea într-un volum mult mai mare a fondurilor europene alocate României în valoare de zeci de miliarde de euro.

Tocmai de aceea, pentru a avea succes și pentru a aduce mai multă dezvoltare comunităților din România, regionalizarea trebuie văzută ca o măsură tehnică, de ordin administrativ. Orice încercare de a parazita dezbaterea și deciziile legate de regionalizare cu pasiuni istorice, etnice, de apartenență riscă să îngroape proiectul și, implicit, să anuleze oportunitățile de a ieși din sărăcie pentru comunități largi de populație.

Cercetările sociologice efectuate până în prezent sugerează că majoritatea populației interesată de regionalizare este preocupată de dimensiunea economico-socială a problemei. Prin urmare, regionalizarea este importantă din punctul de vedere al eficienței administrative a României. Elementele de patriotism local care sunt scoase la înaintare pentru impunerea pe agendă a unor false probleme sau tendințele secesioniste ale unor lideri dubioși din Transilvania nu au nicio legătură cu actualul proces de reorganizare administrativ-teritorială a României.

Autonomia pe criterii etnice invocată mai ales de liderii politici ai minorităţii maghiare este una dintre temele cele mai des abordate pentru a pune piedici regionalizării. În ceea ce privește autonomia pe criterii etnice, aceasta nu face parte din standardele europene actuale omologate pentru minorităţile naţionale, la fel ca şi aşa zisele drepturi colective pentru minorităţile naţionale, care sunt excluse conceptual din planul relaţiei bilaterale prin Tratatul politic de bază din 1996 încheiat între România și Ungaria.

În plus, ideea unei autonomii pe criterii etnice este anacronică din punct de vedere istoric. Ea a fost utilizată de Stalin ca instrument de a menține tensiunea și presiunea asupra fostelor state-satelit ale URSS printre care și România. Astfel, la inițiativa și presiunile lui Stalin în 1950, România a fost reorganizată din punct de vedere administrativ după model sovietic, fiind înființată și Regiunea Autonomă Maghiară. Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară a fost desființată prin noua organizare teritorială adoptată în 1968 când s-a renunțat la organizarea administrativă de tip sovietic și s-a revenit la județ ca unitate administrativă.

Într-un asemenea context, este interesant de remarcat faptul că reprezentanții unei alte minorități tradiționale din Transilvania, este vorba despre cea germană, refuză tranșant autonomia pe criterii etnice. Într-o reacție de la începutul anului, primarul Sibiului, Klaus Iohannis declara ”eu personal nu agreez autonomia pe criterii etnice și aceasta este și poziția FDGR. Credem în autonomia locală, în autonomia culturală, dar nu pe criterii etnice. Altfel, lucrurile intră într-o zonă sensibilă, ale cărei potențiale manifestări le-am mai avut în apropiere, mă refer la fosta Iugoslavie.”

În aceste condiții și în contextul integrării europene, întoarcerea la un model sovietic de organizare administrativă echivalează cu întoarcerea în timp și reînvierea unor modele falimentare, respinse de întreaga lume.