Peste 200 de milioane de euro au fost investite în viticultura românească din fonduri UE

| 23 mai, 2013

Viticultura românească a beneficiat în ultimii 4-5 ani de zile de investiţii din fonduri europene de peste 200 de milioane de euro, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Acesta a precizat că sume asemănătoare urmând să vină în perioada 2014-2018.

"Fondurile europene pe care le-am avut la dispoziţie prin programul de reconversie şi replantare a viţei de vie au fost de peste 200 de milioane de euro şi au fost investite în viticultură în ultimii 4-5 ani, iar sume asemănătoare vor fi investite din 2014 până în anul 2018 astfel încât să dezvoltăm în continuare viticultura românească", a subliniat ministrul Constantin.

Oficialul a precizat că din suprafaţa totală de 180.000 de hectare de viţă nobilă existentă în România, aproximativ 10% a beneficiat de investiţii din fonduri europene.

În opinia acestuia, autorităţile trebuie să încerce să aloce mai multe fonduri pentru promovarea vinului românesc peste hotare.

"Cred că ne revine nouă, autorităţilor misiunea de a încerca să alocăm mai multe fonduri pentru promovarea vinului românesc pentru că azi avem ce să promovăm. În prezent, vinurile româneşti sunt promovate cu fonduri europene sau de la bugetul statului în ţări îndepărtate, cum ar fi China, Japonia, SUA sau Rusia, pieţe pe care avem capacitatea de a exporta şi din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ", a mai menţionat ministrul.

Daniel Constantin, a participat, joi, la o conferinţă de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), desfăşurat la Biblioteca Naţională a României.

În anul 2013 au fost înscrise în concurs 541 probe, din 18 ţări producătoare de vin, vinurile din afara României reprezentând 40% din totalul probelor. Ţinta pentru următorii trei ani este atragerea a peste 2.000 de probe în concurs.

România ocupa a X-a poziţie în topul consumului de vin pe plan mondial, iar IWCB va trebui să devină o competiţie pe măsura importanţei ţării noastre în acest domeniu.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ