Peste 371.000 de români s-au angajat în 2014
371.363 de români au obţinut un loc de muncă în 2014, prin implementarea, la nivel național, a Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, derulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Numărul lor a crescut cu 44.000, faţă de 2013.
Declaraţia a fost făcută de Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Potrivit datelor înregistrate la ANOFM, din cele 371.363 persoane, 77.053 sunt tineri sub 25 ani, 88.381 au între 25-35 ani, 92.873 se încadrează în grupa de vârstă 35-45 ani, 52.660 sunt persoane de peste 45 ani și 60.396 au peste 50 ani. Aceștia au beneficiat de servicii de mediere, informare și consiliere profesională prin serviciul public de ocupare.
După mediul de rezidență, 59,97% dintre persoanele care și-au găsit loc de muncă din Programul ANOFM provin din mediul urban iar 42,03% din mediul rural. Într-un top al județelor, un loc fruntaș îl ocupă județul Timiș, cu 24.806 persoane ocupate în 2014, urmat de Prahova, cu 20.882 persoane, Suceava cu 20.860 persoane și București cu 19.400 persoane.
Cele mai multe persoane au obținut slujbe precum muncitor necalificat în industria confecțiilor (16.995 persoane), vânzător (13.057), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor și muncitor necalificat la demolarea clădirilor (12.801), zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (12.590), șofer autocamion/mașină de mare tonaj (11.951), manipulant mărfuri (10.197) și lucrător comercial (9.607)', se arată în comunicatul citat.
În anul 2013, și-au găsit un loc de muncă, prin intermediul aceluiași program, 327.823 persoane, din care 66.615 tineri sub 25 ani, 80.417 între 25-35 ani, 86.931 între 35-45 ani, 40.970 cu vârsta peste 45 ani și 52.890 de peste 50 ani.