Peste 60.000 de români vaccinați anti-Covid în ultimele 24 de ore, mai bine de jumătate dintre ei cu a treia doză
60.480 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 5.649.133 de persoane vaccinate, 5.451.345 dintre acestea cu schema de două doze, iar 228.865 au făcut și a treia doză.
Astfel, conform informațiilor transmise marți seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate în total 60.480 de doze, dintre care 25.536 ca primă doză, 3.118 ca rapel și 31.826 ca doză booster.
De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 5.649.133 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri - Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson - și au fost administrate în total 10.488.777 de doze de vaccin.