Peste 900 de apeluri la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, în ultimele 18 ore. Mai mult de jumătate au fost urgenţe
Peste 900 de apelui au fost înregistrate, în ultimele 18 ore la Serviciul de Ambulanţă Bucuresti-Ilfov (SABI), peste jumătate fiind urgenţe, iar dintre acestea 28 de fracturi şi entrose din cauza gheţuşului de pe străzi, a declarat, sâmbătă , agenţiei MEDIAFAX, managerul SABI, Alis Grasu.
"Vorbim despre un total de 912 apeluri în 18 ore, dintre care 463 de urgenţe", a spus Alis Grasu, precizând că printre urgenţe se numără şi 11 accidente auto provocate de gheţuş.
Tot în acest interval au mai fost 16 traumatisme şi 25 lipotimii, a mai spus Grasu.
Totodată, maşinile ambulanţei au transportat 13 persoane în adăposturile sociale ale Primăriei Capitalei, a precizat managerul SABI.
Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.