Petre Daea, ironizat: „Dragnea a numit la Ministerul Agriculturii berbecul care se pierde de turmă”
Dezbatere cu scandal în Camera Deputaţilor, la moţiunea simplă depusă împotriva ministrul Agriculturii. Opoziţia l-a criticat pentru modul în care a gestionat criza pestei porcine. „Se exagerează”, a spus, în apărarea sa, Petre Daea.
Petre Daea, ministrul Agriculturii: Situația actuală privind evoluția pestei porcine africane în România. În România, virusul este prezent în 13 județe. Aș vrea să fac o remarcă necesară: nu tot teritoriul județelor sau toate teritoriile județelor respective sunt ocupate așa cum se interpretează în mod exagerat pentru a da imaginea aceasta de situație pierdută de sub control.
Lucian Viziteu, deputat USR: Domnule Daea, ne-ați spus că pesta nu intră în țară pe bicicletă, aveți dreptate. Dacă mă uit la modul cum ați gestionat această criză, probabil dacă ar fi intrat pe bicicletă, i-ați fi făcut pistă specială.
Ion Tabugan, deputat ALDE: După ciumea lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea. Să ferească Dumnezeu, domnilor semnatari, să urmeze ce a fost pe vremea lui Caragea, adică o ploaie dezastruoasă și cel mai mare cutremur din România și veți fi răspunzători.
Ionuț Simionca, deputat PMP: Unul la mană, Guvernul a făcut-o de oaie, ministrul Agriculturii a devenit oaia neagră a Guvernului. Poate deveni mielul de sacrificiu al Guvernului.
Daniel Constantin, deputat independent: Principalele atribuții în soluționarea pestei porcine nu revin ministrului Agriculturii, ci ANSVSA. Dacă doreați cu adevărat să discutăm politic despre această problemă, ar fi trebuit să provocați o dezbatere în Parlament la care să o invitați pe doamna prim-ministru.
Nicolae Giugea, deputat PNL: Liviu Dragnea a numit la Ministerul Agriculturii un berbec. Nu masculul alfa, ci berbecul care se pierde de turmă.
Daniel Suciu, deputat PSD: Vi se pare normal ca un deputat în Parlamentul României să-l facă într-un fel, deloc neacademic, un ministru, indiferent cine ar fi acesta? Stimate doamne, chiar nu e cazul să aplaudați.