Petre Roman, atac la Augustin Lazăr: În momentul Revoluţiei nu era decât un servitor al regimului
Fostul premier Petre Roman susţine că este un gest istoric trimiterea în judecată a Dosarului Revoluţiei, dar i se pare inacceptabil ca Augustin Lazăr să facă acest anunţ. Petre Roman consideră că nu se poate ca un om care în regimul comunist a chinuit oameni să anunţe acum că vrea dreptate.
"Munca procurorilor poate fi corectă şi bine făcută, dar ca Augustin Lazăr, aflat în situaţia de a fi servit cele mai negre ordine ale regimului trecut, să vină să ne vorbească despre Revoluţie, asta este inacceptabil. Nu are cum să fie o coincidenţă ceea ce se întâmplă, este o modalitate să zicem de a mai încerca să treacă peste ceea ce opinia publică a înregistrat cu, cred eu, cu stupoare şi cu o categorică respingere şi anume activitatea domnului Augustin Lazăr ca procuror împotriva unor deţinuţi politici care au fost torturaţi. Această suprapunere mă deranjează cumplit, ca om care a fost la bricada din care aproape jumătate au fost masacraţi la miezul nopţii, în ziua din 21 spre 22 decembrie. Sunt cu totul şi cu totul indignat de faptul că dumnealui vine, foarte senin, iată, Justiţia îşi face datoria, pur şi simplu care era modalitatea de a-l opri pe acest om să facă aceste declaraţii", a declarat Petre Roman, la Antena 3. Fostul premier a spus că un asemenea dosar istoric nu trebuia anunţat de un procuror cu trecutul lui Augustin Lazăr.
"Indiferent câtă dreptate face în final, în legătură cu morţii Revoluţiei şi această dreptate este aşteptată, fără îndoială, ea nu trebuia anunţată de un om care în momentul Revoluţiei nu era decât un servitor al celor mai negre ţinte ale regimului Ceauşescu", a conchis Petre Roman. Procurorii militari au dispus clasarea dosarului "Revoluţiei din decembrie 1989" în privinţa fostului premier Petre Roman. „Cu privire la conduitele lui Petre Roman - fost prim-ministru al Guvernului României, s-a dispus clasarea deoarece "în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din Cp”, se arată într-un comunicat al Parchetului General. Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Anunţul a fost făcut luni de către procurorul general. Augustin Lazăr a precizat că dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume şi a prezentat scuze opiniei publice, în numele Ministerului Public, pentru că ancheta a durat atâta timp, respectiv aproape trei decenii.