Petre Roman speră să îşi recupereze arhiva de la PDL, după ce a confiscat-o Băsescu
Deputatul PNL Petre Roman a declarat luni că atunci când Traian Băsescu a ajuns preşedinte al Partidului Democrat i-a refuzat dreptul de a-şi recupera documentele personale de la partid, documente în posesia cărora nu a putut intra nici în ziua de astăzi.
"Am fost surprins când am văzut că domnul Traian Băsescu reclama la Partidul Democrat faptul că n-ar fi putut să-şi recupereze nu ştiu ce hârtii. De ce? Pentru că atunci când a ajuns dumnealui preşedinte, în competiţie cu mine, atunci eu, cu totul şi deplin încrezător în fair play, în corectitudine, am dorit să-mi recuperez eu (documentele - n-r.). Erau documente personale, discursurile mele, corespondenţa mea personală, programele politice la care am lucrat personal şi arhiva legată de Petre Roman - Partidul Democrat", a spus Roman.
El a arătat că nici până în momentul de faţă nu a intrat în posesia acelor documente.
"Nu am putut recupera nicio hârtie, mi-a refuzat dumnealui fără să aibă decenţa măcar să-mi răspundă la un telefon, să-mi dea o explicaţie. N-am putut să recuperez absolut nimic. Poate că acum, când PD se întoarce şi la mine, poate că acum, în fine, recuperez arhiva mea personală. (...) Momentul care mi-a atras atenţia mie a fost acesta când a reclamat că nu ştiu ce documente nu i-au parvenit. Până la urmă înţeleg că i-au parvenit. Totuşi, e o vorbă: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face', a afirmat Roman.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, la o reuniune a PMP, că şi-a mutat arhiva personală din sediul PDL.
'Până ieri am avut arhiva personală de la minister (Ministerul Transporturilor - n.r.) şi Primărie în Modrogan 1. Fiindu-mi teamă că în biroul în care stătea arhiva o să vină Crin Antonescu, m-am văzut nevoit să o iau. Aflând concesiile uriaşe şi modul în care PDL a fost pus pe tavă, am hotărât să o iau şi o să o mut la PMP, să mă găzduiţi acolo', a declarat Traian Băsescu.