Petrescu: România va reactiva Comisia economică mixtă cu Iordania. Domeniile de interes: IT&C, transport, energie și turism

| 23 mai, 10:14

România va reactiva Comisia economică mixtă cu Iordania și va organiza misiuni economice sectoriale în această țară, cu preponderență în domeniile IT&C, industria agroalimentară, transport, energie și turism, a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, prezent la Forumul Economic Mondial pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

'Participarea României la Forum, prin întâlnirile și acțiunile pe care le-am discutat cu oficialii țărilor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, constituie un pas important al diplomației economice românești în recâștigarea unor piețe în care țara noastră, cu mulți ani în urmă, avea o contribuție semnificativă în industrializarea acestora. Aceasta zonă economică a rămas deschisă propunerilor românești, și, cu mai mult curaj și consecvență putem recupera prezența în acest peisaj economic. Iordania se poziționează, atât prin stabilitatea politico-economică, dar și prin geografie, ca o poartă de intrare în spațiul economic al Orientul Mijlocii și al Africii de Nord. Consider că prin parteneriate locale, cu firme iordaniene, dincolo de potențialul balanței comerciale care poate fi îmbunătățită și diversificată, următorul pas în relațiile bilaterale este furnizarea de servicii și produse de către firmele românești în Irak și Siria, unde pot contribui la procesul de reconstrucție a zonelor afectate de conflict. Avem toate premisele să evoluăm în relația romano-iordaniană având în vedere gradul ridicat de integrare al comunității române în Iordania cât și cel al comunității iordaniene în România. Un prim pas în materializarea celor propuse este acordul pe care l-am agreat cu ministrul iordanian în vederea reactivării comisiei economice mixte și organizarea unor misiuni economice sectoriale în Iordania, cu preponderentă în domeniile: IT&C, industria agroalimentară, transport, energie, turism', a declarat ministrul Petrescu, citat într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

În cadrul evenimentului din Iordania, oficialul român a dezbătut, alături de ministrul pentru Comerț Exterior și Dezvoltarea Cooperării din Olanda, Ministrul Industriei și Comerțului din Kuwait, Ministrul Industriei și Comerțului din Oman, guvernatorul Băncii Centrale din Bahrain, ministrul Petrolului din Irak, în cadrul unui panel dedicat dezvoltării comerțului și investițiilor cu țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, modalitățile prin care România își poate crește volumul balanțelor comerciale cu aceste țări, folosind ca hub regional Iordania.

Totodată, în marja forumului, ministrul Alexandru Petrescu a avut o întâlnire cu omologul său iordanian Yarub Qudah, ministru al Industriei, Comerțului și Aprovizionării și cu președintele Camerei de Comerț din Amman în cadrul căreia au agreat necesitatea diversificării și creșterii schimburilor comerciale, în acest sens partenerii de dialog convenind activarea și reactivarea unor mecanisme de colaborare bilaterale atât la nivel guvernamental cât și la nivelul componenței private, în vederea sprijinirii și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două țări.

Demnitarul român a avut, de asemenea, întâlniri cu doi dintre consilierii regali din cadrul Biroului Majestății Sale Regele Abdullah II al Iordaniei, Mohamad Al-Ississ, director pentru probleme Economice și Dezvoltare Socială și Muhannad Shehadeh, director pentru Investiții și Dezvoltarea Afacerilor, prilej cu care au analizat și identificat modalități de dezvoltare a unui cadru cuprinzător care să permită cooperarea în domeniile de interes comun al celor două țări, precum IT&C, energie, transport și sănătate.

'O atenție deosebită în cadrul întâlnirilor ministrului Petrescu a fost acordată domeniului investițiilor, în acest sens, domnia sa întâlnindu-se cu Thabet Elwir, președinte al Comisiei pentru Investiții din Iordania și cu reprezentanți ai Asociației de Afaceri Europa Iordania, întâlniri în cadrul cărora ministrul Petrescu i-a încurajat pe reprezentanții iordanieni să investească în România și să folosească România ca pe o platformă de acces pe piața europeană. Turismul și transporturile sunt două domenii cu potențial major de dezvoltare în relația cu Iordania și exploatarea acestora au făcut subiectul întâlnirii cu miniștrii iordanieni de resort în efortul de a revitaliza colaborarea bilaterală în domeniul turismului și de a susține implicarea firmelor românești în proiectele de infrastructură derulate de administrația iordaniană. Vizita în Iordania a cuprins și o întâlnire cu Genadi Arveladze, vice ministru al Economiei și Dezvoltării Sustenabile din Georgia, prilej cu care cei doi oficiali au agreat perioada desfășurării comisiei mixte România-Georgia de anul acesta de la Tbilisi, cât Și acordarea unei dimensiuni pragmatice Și aplicate acestei acțiuni prin organizarea în aceeași perioadă a unui forum de afaceri', notează sursa citată.

În perioada 19-21 mai, ministrul Alexandru Petrescu s-a aflat în Iordania în vederea participării la lucrările Forumului Economic Mondial Pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, eveniment organizat de World Economic Forum sub înaltul patronaj al M.S. Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei. Reuniunea a urmărit explorarea perspectivelor reformelor economice recent implementate în Iordania și statele vecine, în contextul evoluțiilor recente ce au contribuit la destabilizarea regiunii, punându-se accent pe încurajarea inițiativelor de parteneriat între sectorul public și privat și impulsionarea dezvoltării în regiune, în general.

Forumul Economic Mondial (FEM) este o organizație non-profit elvețiană, creată în 1971, al cărei scop principal este dezvoltarea unui cadru instituțional în care lideri politici și din sectorul privat (economiști, jurnaliști, personalități din domeniul academic și științific) de renume mondial să poată identifica, în urma unui schimb de opinii privind cele mai importante evoluții de pe agenda globală, cele mai eficiente modalități de promovare a standardelor bunei guvernări și a cooperării în sectorul antreprenorial, pentru interesul public global.

Conform statisticilor oficiale, volumul schimburilor comerciale dintre România și Iordania a fost, în anul 2016, de 321,38 milioane de dolari, în creștere cu 15,6% față de anul precedent, din care 316,04 milioane de dolari export românesc și 5,34 milioane de dolari import românesc. România ocupă locul 5 în rândul țările din Uniunea Europeană (UE) care exportă în Iordania.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ