Pițurcă rămâne de neclintit de la Națională, chiar dacă este condamnat penal
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că selecţionerul Victor Piţurcă nu poate fi suspendat din funcţie din cauza condamnării penale, menţionând că în regulamentul FIFA nu există o astfel de sancţiune.
Sandu recunoaşte însă că a primit o atenţionare din partea FIFA în ceea ce priveşte condamnarea antrenorului echipei naţionale în dosarul "Valiza". "Există o atenţionare (n.r. - a FIFA), de fapt o scrisoare prin care îmi cere lămuriri, pe care le-am transmis deja. Dumneavoastră interpretaţi ce vreţi, eu vă spun realitatea şi trebuie să am încredere în ceea ce îmi spune selecţionerul echipei naţionale. Faptul că era la Palat, la cafea şi la o prezumtivă tranzacţie de terenuri, semnează pe un precontract, oricare dintre dumneavoastră v-aţi ajuta un prieten. Vă întreb: ?dacă aţi fi la cel mai bun prieten al dumneavoastră în casă, nu semnaţi?? Contractul asta prevedea, o cumpărare de terenuri", a spus Sandu.
Întrebat dacă există un articol în regulamentul FIFA care să prevadă suspendarea unui selecţioner care a primit o condamnare penală, Mircea Sandu a răspuns: "Nu, nu există. Se merge pe legislaţie, pe dispoziţiile pe care le dă ăla care conduce, pe legislaţia muncii din ţara respectivă. Pe Piţurcă îl paşte... eu ştiu, să plătească pensie alimentară, o spun aşa în spirit de glumă".
Referitor la informaţiile apărute în presa sportivă conform cărora jucătorii Nicolae Stanciu şi Gabriel Iancu au băut în cantonamentul selecţionatei de tineret din Insulele Feroe, preşedintele FRF a afirmat că acestea nu sunt adevărate. "Echipa de tineret nu a avut acte de indisciplină. Mihail Marian a greşit, pentru că nu s-a informat. Didi Prodan mi-a spus foarte clar că nu au avut niciun act de indisciplină la tineret. Că nu a vrut Gugu să vină e o altă problemă, că s-au mai accidentat doi jucători pe parcurs, e o altă problemă, că au venit psihic dărâmaţi că nu au obţinut licenţă sau că au retrogradat, e o altă problemă. Ne uităm la profesionişti, se joacă Cupa Confederaţiilor. Au jucat preliminarii în iunie, acum se joacă Cupa Confederaţiilor. Jucătorii români sunt obosiţi, plictisiţi, marii profesionişti", a precizat oficialul FRF.
În ceea ce îl priveşte pe juniorul Mihai Oarnă, component al echipei naţionale U16 a României, care a jignit o pasageră în avionul cu care reprezentativa se întorcea din străinătate unde pierduse cu 10-1 în faţa Germaniei, Mircea Sandu a menţionat că nu cunoaşte incidentul, dar din punctul său de vedere l-ar exclude pe fotbalistul în cauză din viaţa sportivă.
"Nu am văzut. Personal l-aş exclude din viaţa sportivă. La vârsta asta, asta aş face. O să mă interesez la Mihail Marian, să vedem cu cine au fost plecaţi şi să vedem. Bănuiesc că nu era îmbrăcat în civil, era în treningul echipei naţionale, ca să ştie lumea că e român şi fotbalist la echipa naţională a României. Din păcate ce făceam noi pe vremuri, şcoală şi fotbal, nu se mai întâmplă astăzi. Aveam nişte deprinderi motrice din natură, săream garduri, ne căţăram în pomi, jucam lapte gros, poarca, handbal, volei, de toate. Astăzi, stau băieţii cu laptopul în braţe. Nici măcar nu îi fertilizează, din contră îi dezavantajează căldura", a adăugat Sandu.