Pirotehnist din Colectiv: Nu am pus mâna pe buretele de pe stâlpi, nu știu din ce material era (REFERAT)
Procurorii îi acuză pe cei care au instalat jocurile de artificii în clubulColectiv că puteau să prevadă pericolul. Mai mult, pirotehniştii au recunoscut că nu ştiu ce fel de artificii au instalat şi că nu au verificat bureţii de pe stâlpi şi tavan.
Viorel Zaharia, unul dintre pirotehniștii care au montat artificiile în clubul Colectiv, susține că nu-și explică cum s-a putut produce incendiul, potrivit referatului prin care procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) cer sâmbătă arestarea lui preventivă pentru ucidere din culpă cu victime multiple.
"Nu-mi explic cum s-a putut produce incendiul. Nu-mi explic cum a putut să ia acel stâlp foc din fotografiile pe care le-am văzut la televizor. Același tip de artificii au mai fost folosite de către mine și cu alte ocazii în incinte închise, fără a se produce nici un incident. Distanța maximă la care poate ajunge jerba pe care am instalat-o este de 3 metri distanță și 15 secunde timp de ardere. Acestea se înțeleg pentru că sunt niște mențiuni pe ambalaj care pot fi deduse. (...) Nu cred că era posibil ca artificiile montate să se fi deplasat de la locul inițial unde au fost amplasate", se arată în declarația dată de Zaharia.
Citeşte şi: Firma care a organizat artificiile în Colectiv a vrut să şteargă dovezile INTERCEPTĂRI
El a precizat că a plecat din clubul Colectiv cu câteva ore înainte de începerea spectacolului din seara zilei de 30 octombrie și a aflat de incendiu abia a doua zi dimineață.
"La ora 18 și ceva, eu, Moise Marian și Beșcu Alexandru am plecat de la clubul Colectiv. Pe mine m-au lăsat acasă, urmând ca ceilalți doi să se întâlnească mai târziu să meargă la club. (...) În dimineața zilei de 31.10.2015, în jurul orei 08:30 am aflat ce s-a întâmplat pentru că am fost sunat de mama. Așa am aflat ce s-a întâmplat. M-am uitat la televizor și am văzut imagini și fotografii cu privire la ce s-a întâmplat în clubul Colectiv", a mai declarat inculpatul.
Procurorii au stabilit că artificiile au fost instalate de doi pirotehniști autorizați de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise. Cel din urmă s-a aflat în club în momentul izbucnirii incendiului și a suferit arsuri grave, fiind în prezent internat la un spital din Belgia.
"Din datele și probele existente până în prezent, au rezultat indicii rezonabile în sensul că numiții Zaharia Viorel și Moise Marian, pirotehniștii autorizați angajați ai SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, au instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta clubului Colectiv, în ziua de 30.10.2015, fără a respecta măsurile de siguranță și prevederile legale în acest sens, iar Moise Marian a manipulat mecanismul de declanșare al efectelor pirotehnice (foc de artificii) în timpul concertului din data de 30.10.2015, fapt care a inițiat incendiul care a condus la decesul a 32 de persoane și vătămarea corporală a mai multor persoane", se arată în referatul PÎCCJ.
Potrivit procurorilor, cei doi pirotehniști nu au luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deși aveau pregătire de specialitate și avizele necesare, dând dovadă de gravă neglijență. Ei nu au luat măsuri de limitare și de asigurare a perimetrului posibil incandescent și nici nu au asigurat prezența unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.
"Mai mult, aceștia nu au evaluat riscurile amplasării efectelor pirotehnice într-o incintă închisă, fără posibilități multiple de evacuare, și nici nu s-au documentat cu privire la structura interioară: prezența unor materiale ușor inflamabile în proximitatea artificiilor amplasate. Pe cale de consecință, susținem că suspectul Moise Marian și inculpatul Zaharia Viorel trebuiau și puteau să prevadă (...) că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiții improprii și riscante, fără luarea măsurilor de siguranță adecvate, aspect care intra în atribuțiile lor de pirotehniști", se mai menționează în referat.
Din declarația lui Viorel Zaharia mai reiese că acesta nici nu știa exact ce fel de artificii a instalat în clubul Colectiv.
"Nu pot preciza ce efecte pirotehnice am instalat, dar cred că erau T1. Acestea erau inscripționate în bulgară. Nu aveau nicio mențiune de utilizare în limba română", a susținut pirotehnistul.
El le-a mai spus anchetatorilor că a observat faptul că stâlpii din fața scenei, spre care erau îndreptate artificiile, erau înveliți cu un burete, dar nu a verificat ce tip de material este.
"Am văzut că pe stâlpii de susținere este amplasat un burete, dar nu m-am apropiat să văd din ce material este buretele respectiv. Nu am văzut prea bine tavanul, erau doar niște stinghii din lemn. Nu am pus mâna pe buretele de pe stâlpi, nu știu din ce material era. Nu am știut că este burete, am văzut că este doar un material", a declarat Viorel Zaharia.
Procurorii PÎCCJ au dispus vineri, în dosarul incendiului de la Colectiv, reținerea lui Viorel Zaharia pentru ucidere din culpă. În același dosar au mai fost reținuți Cristian Mihai Niță și Daniela Ioana Niță, patronii firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, pentru favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.