Piţurcă şi Sabău sunt urmăriţi penal

| 25 mar, 2014

Curtea de Apel Bucureşti a decis că trebuie să se facă noi verificări în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, existând suspiciuni de producere a unor fapte penale. Între cei urmăriţi penal se numără Victor Piţurcă şi Ovidiu Sabău.

Selecţionerul Victor Piţurcă şi Ovidiu Sabău sunt urmăriţi penal în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, scrie RomâniaTV.net.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a depus mai multe plângeri împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi de dezafilierea echipei, fapt care a condus la plecare tuturor jucătorilor, liberi de contract, fără ca el să încaseze vreun ban. Victor Piţurcă a fost antrenor la Universitatea Craiova în 2010.

Universitatea Craiova a fost dezafiliată în iulie 2011, însă actul care a desfiinţat-o a fost practic un contract semnat cu Victor Piţurcă, în primăvara lui 2010. Acesta prevedea obligaţii financiare uluitoare din partea lui Adrian Mititelu, pe care acesta nu le-a putut onora, comisiile FRF l-au obligat pe patronul oltean la respectarea contractului, iar ulterior Universitatea Craiova a fost dezafiliată.

Printre altele, Victor Piţurcă ar fi trebuit să primească 5 milioane de euro net dacă era demis. Piţurcă a fost dat afară de la Universitatea Craiova pe 11 ianuarie. Consiliul de Administraţie al grupării oltene a decis, în 9 februarie, să-i rezilieze contractul de muncă, pentru abateri disciplinare, el adresându-se atunci comisiilor federale şi cerându-şi drepturile financiare prevăzute în contract.

Piţurcă a solicitat daune în valoare de 12 milioane de euro, însă membrii Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor i-au admis doar în parte cererea, obligându-l pe Mititelu să-i plătească aproape 7 milioane euro.

Citeste mai mult pe RTV.NET
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ