Planul ascuns al lui Liviu Dragnea: ADEVĂRUL despre asasinarea acestuia
“În partea a doua a lunii martie această presiune a început să crească și am început să simt că sunt urmărit. De fiecare dată când ieșeam în spațiul public vedeam că sunt filat, că am o mașină în spatele meu. Cu timpul am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență, relatează Liviu Dragnea”, al treilea om în stat, la o televiziune din România.
“În prima parte a lunii aprilie au devenit din ce în ce mai ostentativi, făceau gesturi prin care arătau că mă doresc mort, semne cu mâna la gât. În câteva situaţii i-am atras atenţia Irinei şi atunci mi-a spus că şi ea a observat că este urmărită atunci când merge în oraş, când iese la cumpărături. Eu am refuzat să cred că se poate merge mai departe, eram în plin război politic cu Iohannis, cu statul paralel.
Într-o seară în aprilie, lucrurile au mers mai departe decât mă aşteptam. Eram într-un spaţiu public, erau patru indivizi, cu haine închise la culoare. Eram într-un restaurant, s-au oprit la câţiva metri de mine, unul a făcut tot un semn de genul ăsta. Unul dintre ei a răspuns la telefon, a închis telefonul şi au plecat de acolo. La câteva zile după asta, eram în zona 13 Septembrie, pe o străduţă destul de îngustă. O maşină în faţă, o maşină în spate şi ei încercau să deschidă uşa la maşină. Am reuşit să scap, să îi pierd pe drum”, continuă acesta.
REALITATEA DIN SPATELE FICȚIUNII
Povestea pare desprinsă dintr-o tragi-comedie americană cu buget redus. Patru asasini au poposit la Bucureşti, s-au cazat în cel mai cunoscut hotel din România şi apoi mai că n-au defilat pe stradă cu o pancartă pe stradă cu mesajul "Am venit să-l ucidem pe Dragnea". Nimeni n-a văzut nimic, nici măcar semnele tipice desenelor animate, cu mâna la gât. Serviciile de informaţii, Poliţia, partnerii noştri externi, toţi au fost orbiţi de profesionalismul ucigaşilor fantomă. "Nişte incompetenţi paraleli", pare că sugerează Liviu Dragnea, care nu conteneşte să-i umilească pe cei care asigură securitatea naţională.
Preşedintele PSD a fost singurul care s-a prins că cei patru crai de la Răsărit au vebit să-l ucidă, dar n-a alertat pe nimeni, doar i-a şoptit la ureche Irinucăi despre ce este vorba şi ea chiar a confirmat. Este ceea ce liderul PSD a povestit public cu o figură serioasă, dublat în prealabil de consilierul său de suflet, Darius Vâlcov, cunoscut pentru pasiunea de a-şi ţine tablourile ascunse în pereţi.
Ar fi un pic de psihiatrie formă avansată toate acestea, dacă în spatele acestui basm nu ar fi o strategie gândită, o DIVERSIUNE cu scop precis. Operaţiunea MORTUL, despre care scria jurnalistul Ion Cristoiu continuă să se desfăşoare.
Scopul mitingului diasporei a fost răstunarea Guvernului Dăncilă. Pentru acest lucru trebuia să fie provocată emoţia colectivă. Strategii lui Dragnea, conduşi de Doru Buşcu, patronul Caţavencii, după cum mai multe surse au dezvăluit pentru Capital, au ştiut despre ce li se pregăteşte şi au venit în întâmpinarea rivalilor cu un alt caz cu impact emoţional: femeia jandarm bătută şi paralizată. Doar că s-a desumflat rapid, iar tânăra a ieşit din spital rapid cu doar câteva vânătăi.
Operaţiunea MORTUL nu a fost însă abandonată şi a ieşit la iveală protestatarul din Teleorman decedat într-un spital din Teleorman. Motivul: gazele lacrimogene şi jandarmii fireşte. Tocmai când fenomenul era pe cale să ia amploare, apare victima Dragnea cu un asasinat în dotare.
Mai întâi, Darius Vâlcov a oferit un tease într-un interviu la prietenul Bogdan Chirieac, iar apoi Dragnea a venit să anunţe bomba: “s-a dorit asasinarea mea”. Amuzant, dar numai despre asta vorbim de două zile. Face parte din categoria M**E PSD. Într-o ţară în care dezbaterea politică se rezumă la acest tip de subiecte, probabil orice asasin în viaţă ar vizita România doar pentru show-urile live de stand up comedy.
Cert este că de două zile toată lume a uitat de femeia jandarm bătută şi mai ales de protestatarul mort. Toată lumea vorbeşte despre asasinarea lui Dragnea, fie că o face la mişto, fie că o face plătit. Pentru că este greu să crezi că un jurnalist poate crede că o asemenea poveste halucinantă are vreo urmă de adevăr în ea. Agenda publică din România este plină de penibil, iar în tot acest timp, Klaus Iohannis este probabil din nou în vacanţă.