Planul B pentru CFR Marfă - restructurare şi manager privat
Premierul Victor Ponta a anunţat joi, la Sibiu, că este decis să readucă pe profit compania CFR Marfă, chiar dacă CSAT nu va aviza privatizarea, situaţie în care primul ministru a spus că această companie va fi condusă de un manager privat şi va fi restructurată.
Întrebat de un jurnalist ce va face dacă CSAT nu va aviza privatizarea, Victor Ponta a declarat: 'Nu facem privatizarea. Planul B, manager privat, restructurarea companiei şi încercarea de a o aduce acolo unde era în 2008, adică pe profit, înainte să fie fraudată de PDL.' Premierul consideră că CSAT are competenţe în aviza privatizarea CFR Marfă.
'Dacă nu are competenţe CSAT-ul, dar a avizat de trei ori până acum, înseamnă că de trei ori a acţionat ilegal. Dacă chiar nu are domnul preşedinte nicio atribuţie despre CFR, atunci aşa, pe româneşte, să tacă din gură. Dacă are şi dacă ştie ceva, e cel mai bun cadru, cadrul instituţional, să ne spună, să nu ne lase să facem vreo greşeală, Doamne fereşte', a mai spus Victor Ponta.
Premierul împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, dar şi prim-vicepreşedintele PNL, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, preşedintele CJ, Ioan Cindrea şi prefectul Ovidiu Sitterli joi seara cu directorii instituţiilor deconcentrate din judeţ, dar şi cu primarii despre problemele cu care se confruntă.
Premierul şi ministrul Apărării vor rămâne şi vineri la Sibiu, când amândoi vor participa, de la ora 10.00, la ceremonia de avansare la gradul de sublocotenent şi de absolvire a Promoţiei 'Aurel Vlaicu - 100' la Academia Forţelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' de la Sibiu.
Primul ministru a anunţat că vineri după-amiază nu va fi uşor de găsit, pentru că va fi în munţi, fiind aşteptat să ia parte la Raliul Sibiului, cel mai important raliu din România.