Planul Guvernului pentru a aduce bani la buget după majorarile de pensii şi salarii. Care va fi impactul direct
După majorările de pensii şi salarii, Guvernul are probleme la încadrarea în deficitul de 3%, chiar dacă creştere economică este estimată anual de 5,6% până în 2020.
În programul de convergenţă 2017-2020, adoptat de Guvern vineri, pe listă sunt puse majorarea accizei la ţigări, înghetarea - pensiilor speciale şi plafonarea dpentru creşterea copiilor. Ministerul Finanţelor nu a trecut în document impactul pe care l-ar avea introducerea impozitului pe venitul global, făcând doar o descriere a mecanismului.
„În condiţiile în care parametrii acestor modificări nu sunt finalizaţi, evaluarea acestor măsuri nu este inclusă în proiecţiile fiscale prezentate în acest program. Totuşi, se aşteaptă ca acestepropuneri coroborate cu alte măsuri conţinute în Programul de guvernare să conducă la un impact neutru din punct de vedere bugetar”, se arată în document.
Nici nu a trecut un an de când indemnizaţiile pentru creşterea copilului au revenit la 85% din venit că Guvernul propune acum plafonarea acestora la un nivel maxim cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei, la pachet cu introducerea cardului social de beneficii. Măsura este considerată „oportună” „în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestaţii sociale”, se arată în Programul de convergenţă scris de Ministerul Finanţelor.