PMP a devenit membru cu drepturi depline al PPE
Partidul Mişcarea Populară (PMP) a devenit, joi, membru cu drepturi depline al Partidului Popular European (PPE), se arată într-un comunicat de presă.
'Preşedintele PMP, Elena Udrea, a întreprins astăzi, 11 septembrie 2014, o vizită de lucru la Bruxelles în care a avut întâlniri importante cu liderii Partidului Popular European. Printre aceştia, preşedintele PPE, Joseph Daul, şi secretarul general, Antonio Lopez-Isturiz. Una dintre principalele teme abordate a fost afilierea oficială a Partidului Mişcarea Populară la PPE, după ce europarlamentarii partidului, Siegfried Mureşan şi Cristian Preda, s-au înscris încă din luna iulie în grupul popular. Această decizie a fost oficializată la sfârşitul Adunării Politice de astăzi a PPE (forul de conducere şi de decizie în astfel de cazuri) printr-un vot în unanimitate. PMP a devenit astfel membru cu drepturi depline al PPE', informează PMP.
Potrivit comunicatului, Elena Udrea le-a transmis reprezentanţilor PPE să aibă încredere că îl va învinge pe Victor Ponta.
'De 10 ani mă lupt cu socialiştii din România, cu toţi reprezentanţii săi şi niciodată nu am dat un pas înapoi. Cei de la Bruxelles se bat uneori cu o formă de socialism democratic, dar adevărul este că noi, în ţară, ne luptăm cu o stângă nereformată şi anti-democratică, avându-l ca vârf de lance pe Victor Ponta. Le-am transmis tuturor reprezentanţilor PPE să aibă încredere în mine că îl voi învinge şi voi menţine ţara pe cursul corect setat de Preşedintele Traian Băsescu', a declarat Elena Udrea.
Potrivit comunicatului, preşedintele Partidului Mişcarea Populară a insistat şi pe rolul extrem de important pe care îl va avea formaţiunea pe care o conduce în viaţa politică ţării, dar şi în ecuaţia viitoarelor alegeri europarlamentare.
'PMP are acum doar doi europarlamentari. Am însă încredere că peste 5 ani acest partid va fi formaţiunea politică din România care va trimite cei mai mulţi reprezentanţi în Parlamentul European. Primirea în PPE reprezintă o recunoaştere a muncii şi eforturilor noastre, dar şi a potenţialului uriaş pe care îl are acest partid', a concluzionat preşedintele PMP.
PMP mai informează că reprezentanţii PPE cu care s-a întâlnit Elena Udrea i-au urat acesteia succes în competiţia electorală din această toamnă.
Din delegaţia PMP la Bruxelles au făcut parte şi secretarul general al partidului, Cristian Petrescu, preşedintele Organizaţiei de Bucureşti, Daniel Geantă, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan.