PNL a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta TEXTUL MOŢIUNII

| 21 sep, 15:37

PNL a depus, luni, la Parlament, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului intitulată "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". Obiectiv.info vă prezintă textul integral al moţiunii.

UPDATE Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis ca moțiunea de cenzură inițiată de PNL să fie citită miercuri, la ora 10,00, și dezbătută marțea viitoare, de la aceeași oră, în plenul reunit, a anunțat președintele Camerei, Valeriu Zgonea.

 

În textul moţiunii de cenzură, liberalii susțin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o națiune întreagă și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt "complicii" acestuia dacă îl susțin în continuare.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc la ora 16,00 pentru a stabili calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.

"Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE, premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni", arată liberalii în moțiunea de cenzură obținută de Agerpres.

Citeşte şi: Victor Ponta: Opinia unanimă este că trebuie să ne continuăm guvernarea

Ei subliniază că, prin susținerea lui Victor Ponta de către liderii coaliției, imaginea României va fi distrusă iremediabil.

"Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți?! Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta, folosiți-l.

E bun de 'Hopa Mitică' pentru PSD! Pentru România, însă, este doar un scaiete veninos care trebuie smuls înainte de a ne periclita orice perspective. Dacă sunteți alături de Ponta, sunteți complicii lui. Dar sunteți poate chiar mai vinovați ca el. Distrugeți iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitați-vă în presa internațională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupția sau care acceptă corupți la vârful celor mai importante instituții", se menționează în texul moțiunii.

Citeşte şi: Ponta, despre susţinerea UNPR la o moţiune: Întrebați-l pe Oprea și vă zice

Vă prezentăm în continuare textul integral al moţiunii de cenzură depusă de PNL:

 

Moțiune de cenzură

21 septembrie 2015

Alege între România și Ponta, un premier compromis.

Demite-l pe Victor Ponta!

Domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați ai României

Parlamentul este primul for democratic care are datoria să reprezinte interesele poporului român și să sancționeze situațiile în care puterea nu mai guvernează pentru cetățeni.

Am cerut convocarea Parlamentului pentru a discuta despre cum vrem, dar în primul rând despre cum doresc românii să arate România, mâine. Constatăm cu toții că suntem singura țară din lume în care există un prim-ministru inculpat trimis în judecată, aflat încă în funcție.

Își permite România să fie reprezentată la nivel de prim-ministru de un inculpat trimis în judecată? Cetățeni, politicieni, ne mai permitem să tolerăm minciuna, corupția și impostura actualului prim-ministru? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem acum! Cei mai mulți concetățeni au făcut-o deja, au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta, în sondajele de opinie își exprimă nemulțumirea față de un asemenea premier, după ce l-au respins la prezidențiale.

Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile.

În acest moment, România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat. Au apărut chiar exemple concrete de miniștri luați în derâdere de omologii lor din cauza acestui politician, care se vrea de neînlocuit. Toți oficialii europeni știu că Victor Ponta se află în boxa acuzaților. PNL este partidul care apără prezumția de nevinovăție, dar această prezumție nu poate fi folosită ca pretext pentru discreditarea totală a poziției de prim-ministru.

Așadar, stimați parlamentari, dragi români, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului, pentru că:

  • un premier acuzat de fals în înscrisuri nu poate semna acte normative ale României;
  • un premier acuzat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată nu poate gira bugetul României;
  • un premier aflat în fața judecătorilor pentru spălarea banilor nu poate avea pe mână taxele și contribuțiile românilor;
  • un premier acuzat de fapte legate de corupție nu va putea garanta românilor un scrutin corect în 2016;
  • un astfel de premier va negocia cu FMI doar de pe treptele tribunalului, între două înfățișări.

În ciuda propriilor sale laude, acest prim-ministru lasă o economie cu probleme structurale, plină de incertitudini. Guvernul Ponta este guvernul care a tăiat masiv investițiile și a blocat construcția de autostrăzi, de noi spitale și școli. A făcut praf marile privatizări, abandonându-le, bineînțeles, în mari anchete de corupție.

Vă cerem astăzi, doamnelor și domnilor senatori și deputați, să puneți capăt, în al doisprezecelea ceas, acestei situații rușinoase în care ne aflăm.

Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți?!

Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta și nu puteți scăpa de el, folosiți-l la PSD, dar nu la Palatul Victoria. PSD-ul ce alege, România sau Victor Ponta?!

Dacă sunteți alături de Ponta, sunteți complicii lui. Dar în această situație sunteți poate chiar mai vinovați decât el. Distrugeți iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitați-vă în presa internațională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupția sau care acceptă corupți la vârful celor mai importante instituții.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, vă cerem să analizați cu înțelepciune și în folosul României. Cei care v-au votat și v-au trimis în Parlament nu v-au cerut să țineți în funcția de premier un inculpat urmărit penal. Dacă veți vota împotriva acestei moțiuni de cenzură, veți trăda speranța românilor care mai cred că viitorul aparține celor cinstiți.

Este timpul ca din banii cetățenilor  să nu mai plătim dezonoarea. Ne aflăm acum, mai mult ca oricând, în situația în care aveți obligația să spuneți că vă pasă de această țară.

Dacă veți fi de acord cu demersul nostru, înseamnă că veți considera că Romania este mai importantă decât interesul PSD de a guverna oricum, inclusiv cu un prim-ministru inculpat trimis în judecată.

Votul de astăzi îl acordați pentru sau împotriva decenței, corectitudinii și responsabilității  în exercitarea funcției publice. Numai așa putem reclădi o Românie demnă, și aceasta este posibilă numai ”fără Victor Ponta”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ