PNL abandonează votul USL pentru a fuziona cu principalul adversar

| 27 iul, 2014

Perspectiva care dă fiori pe șira spinării pentru toți cei care s-au opus regimului Băsescu nu poate fi oprită decât printr-un vot masiv împotriva candidatului Iohannis la prezidențiale. În momentul de față, PSD rămâne singura formațiune care se plasează diametral opus de Băsescu.

“Înlăturarea de la putere pe cale democratică a actualului regim clientelar mafiot corupt și ineficient, regim care a atacat toate instituțiile democrației parlamentare, a subminat economia națională, a afectat direct nivelul de trai al majorității românilor, a încălcat drepturi și libertăți constituționale, a depreciat grav poziția și imaginea României pe plan internațional.” – primul punct din protocolul politic al USL – ianuarie 2011.

Sâmbătă, pe 26 iulie 2014, punctul de mai sus, prioritatea Uniunii Social Liberale își pierde orice sens și valoare din cauza unei strategii politice care se concretizează în integrarea PNL-ului în regimul pe care cu trei ani în urmă promiteau să-l înlăture pe cale democratică.

Citeşte şi: Elena Udrea: Klaus Iohannis va fi declarat INCOMPATIBIL


La Palatul Parlamentului, chiar locul în care s-au purtat negocierile pentru constituirea USL-ului Partidul Democrat Liberal votează, fără nici un fel de opoziție fuziunea ulterioară cu Partidul Național Liberal, condus vremelnic de Klaus Iohannis.

Regimul Băsescu supraviețuiește după doi ani de guvernare USL. Mai mult decât atât, trădarea principiilor USL-ului de către PNL pavează un drum drept și netezit pentru o posibilă revenire a regimului Băsescu la toate coordonatele de putere din România. Analiza este simplă.

Protocolul de colaborare dintre PNL și PDL prevede în mod cert, pe lângă principii și valori care, s-a demonstrat, nu valorează mar-e lucru pentru parteneri, o împărțire a funcțiilor și zonelor de influență în eventualitatea în care puterea alunecă din nou în mâinile Dreptei. Cum se va face această împărțire? PNL va da candidatul la prezidențiale în persoana primarului Sibiului Klaus Iohannis. Vârful de lance al noului regim Băsescu se angajează să numească la conducerea Guvernului un membru PDL. Scenariul dă României nu unul, ci doi reprezentanți și continuatori ai regimului Băsescu în funcțiile cheie ale puterii executive.

Citeşte şi: Ponta despre FUZIUNEA PNL-PDL: Trădătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt


Perspectiva care dă fiori pe șira spinării pentru toți cei care s-au opus regimului Băsescu nu poate fi oprită decât printr-un vot masiv împotriva candidatului Iohannis la prezidențiale. În momentul de față, PSD rămâne singura formațiune care se plasează diametral opus de Băsescu. Bineînțeles, reprezentanții PSD și aliații lor micuți PC și UNPR vor să capitalizeze pe voturile anti-Băsescu, voturi cu care USL a câștigat categoric toate rundele de alegeri la care a participat.

Trădarea PNL trebuie să fie propagată în rândul electoratului. Rezultatele de la europarlamentare ne arată că ce puțin o parte din votanții USL au înțeles că strategia PNL este una de reactivare a regimului pe care au jurat că vor să-l înfrâgă. Întrebarea este dacă acest capital de votanți USL va fi suficient pentru ca PSD UNPR și PC să câștige fotoliul de la Cotroceni și să-și asigure guvernarea, cel puțin până în 2016.

Miza este acum pe acest electorat, cei care i-au spus lui Băsescu „Pa!” în 2012, cei care au votat în număr impresionant USL pe un mesaj clar împotriva unui regim care a pus stăpânire pe România în 10 ani de zile.

PNL și PDL încearcă să se detașeze de Băsescu pentru că le atârnă de gât ca o piatră de moară din punct de vedere electoral, nu pentru că accesul lui Băse în această structură ar fi restricționat.

Pe principiul gura păcătosului adevăr grăiește, Mircea Hava, lider incontestabil și tradițional al PDL îi lasă ușa deschisă președintelui. Să ne așteptăm la o fuziune dintre nou PNL și PMP-ul lui Băsescu cam pe la sfârșitul anului? Cu siguranță.

Doar o mică parte din PNL a rămas, alături de Călin Popescu Tăriceanu, fidelă principiilor USL, principii profund anti Băsescu și anti modelul Băsescu. Restul PNL-ului a ales să pornească pe un drum de pe care nu se mai pot întoarce. La capătul acestui drum se află Traian Băsescu, cel care așteaptă cu răbdare să plece de sub protecția Palatului Cotroceni în protecția construcției la care pun astăzi umărul oamenii lui: Ungureanu, Predoiu și Iohannis.  

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 iul, 2014
Valter COJMAN
PNL basist
PNL, prin fuziunea cu PDL, a aratat ca este de acord cu masurile luate impotriva poporului roman de Basescu si PDL:
- taieri de salarii, pensii, ajutoare de somaj, etc.;
- inchiderea a peste 2500 de scoli si a 182 de spitale;
- indatorarea Romaniei cu peste 20 miliarde de euro (de care nimeni nu stie unde au ajuns... Probabil si in conturile lui Udrea de a ajuns asa bogata in doar 3 ani desi se plangea ca nu doarme noaptea din cauza unui imprumut de 3 milioane de euro, imprumut pe care l-a achitat in 3 zile de la data cand a fost numita ministru al Ministerului dezvoltarii);
- transformarea justitiei in politie politica favorabila lui Basescu Traian si acolitilor lui din PMP, PDL, FC si NR...
Asa ca liberalii care mai au o doza de onestitate vor pleca din noul PNL, PNL care vrea sa spele imaginea slugoilor basisti din PDL...
27 iul, 2014
Emil
Pnl comunist
Decat cu un plagiator acuzat de crima (V. cazul Panait) si mereu aparatorul coruptilor ( vezi Nicusor C-tinescu, Mazare, Dragnea si multi altii), mincinosul ce-si bate joc de sarmaniii privitori de haznale, mai bine Iohannis. Cum poti sa spui ca pe plan extern esti apreciat cand e exact contrariul. Asta e ca si promisiunea de 3000 km de autostrada a lui Sova, oriel nu a depus, in doi ani, nici macar un proiect, iar tu ca prim ministru sa fi mandru de realizarile lui.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ