PNL atacă! Orban: Vom purta discuții cu orice partener în afară de PSD pentru FORMAREA MAJORITĂȚII

| 22 iun, 15:48

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat joi că liberalii vor purta discuții exploratorii cu orice formațiune în afară de PSD pentru crearea unei majorități parlamentare.

"Vom purta discuții exploratorii cu orice partener în afară de cei care și-au bătut joc de România. (...) E extrem de dificil de construit o majoritate stabilă și solidă. Vor trebui îndeplinite foarte multe condiții și va trebui o armonizare a punctelor de vedere față de un program de guvernare. Nu putem totuși să ignorăm această eventualitate și să nu încercăm să deschidem discuții pentru prefigurarea unei astfel de majorități", a declarat Orban la finalul Biroului Politic Executiv al partidului.

Întrebat dacă liberalii vor avea asemenea discuții și cu cei de la ALDE, președintele PNL a răspuns: "Cu siguranță că vom discuta, pentru că fără ALDE sau o parte din ALDE nu se poate construi o majoritate parlamentară".

În ceea ce privește posibilitatea de a se regăsi "în aceeași barcă" cu PMP, în cazul formării unei noi majorități, Orban a precizat că aceasta este o chestiune la care ar prefera să nu răspundă, dar a admis că e nevoie de PMP pentru crearea majorității.

Ludovic Orban a mai precizat că, în opinia sa, e posibil ca președintele Iohannis să îi fi chemat împreună la consultări pe cei de la PSD și ALDE pentru "a testa existența majorității absolute".

"Dacă au fost chemați împreună, e posibil să-i fi chemat împreună să le testeze existența majorității absolute care a fost pusă sub semnul îndoielii la această moțiune. Dacă unul dintre cei doi actori care au format Guvernul nu își recuperează parlamentarii care nu au votat la moțiunea de cenzură, e posibil ca președintele să constate că nu mai au majoritate absolută și atunci să reflecteze asupra situației create", a explicat președintele PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ